Oare chiar să se fi întors Dimnezeu cu faţa spre noi, românii? Zic , românii…toţi, nu numai la acei basarabeni, şi ne-a dat un domnior deştept? Privesc video filmele în care se vede şi se aude mulţimea, acea mulţime de care depinde totul: soarta şi viitorul României…şi mă podidesc lacrimile, totodată amintindu-mi , cum la fel ca acei din mulţimea de astăzi mă aflam şi eu în Piaţa Marii Adunări Naţionale la toate evenimentele de importanţă majoră de atunci pentru RM de la începutul anilor 90… Mi-au apărut şi au dispărut ca un fulger nopţile petrcute în pădurea Tigheciului, în care mă aflam în cadrul batalionului de voluntari din Teleneşti… Într-o noapte, noi, acei şase băeţi din Vadul –Leca: Nicolae Rotaru( Gâscuţă), fraţii Ion, Nicolae şi Tudor a lui Nea Petre Vrăjitoru şi Valeriu Burcă ne pornisei spre Comrat, ca să înîlţăm tricolorul de-asupra clădirii Casei de Cultură. Dar, am fost trădaţi de cineva şi opriţi forţat de către Preşedintele sovetului sătesc de atunci Simion Mocreac… Nu ştiu de ce a numit acţiunea noastră aventură…Dar pentru noi nu era aventură, ci un act de eroism…Trebuia să ne furişăm…ca adevăraţi cercetaşi, să trecem peste posturile separatiste, care erau inarmate până-n dinţi… Noi precăutasem toate plusurile ţi minusurile…chiar şi în caz de eşirea din funcţie a vre-unui membru al echipei (eu îndeplineam funcţia de felcer superior al batalionului). Se ştia, care şi pe cine îl înlocuieşte, care şi pe cine îl salvează, ducându-l înapoi la locul de staţionare a batalionului…Dar…n-a fost să fie…Şi astăzi, când ne întâlnim cu băeţii din acea echipă, amintindu-ne de acel preşedinte ne cuprinde un val de nemulţumire sufletească…că n-ar fi trebuit să ne oprească…Pe de altă parte, când te gândeşti la motivul interzicerii sale, că „ unde plecaţi voi neînarmaţi, având numai nişte măciuci şi bâte în mână?” Într-adevăr, dacă nu ne întorceam? Drept, dar avântul patriotic al nostru era aşa de mare, că eram gata chiar şi cu mânile goale să cucerim Comratul…
M-am abătut niţel de la principalul…Adică, amintindu-mi de perioada de mai sus numită a începutului anilor 90, în aceia mulţime adunată astăzi spre a saluta pe preşedintele nou ales îi văd şi pe acei haiduci din Codrii Tigheciului, adunaţi din toate colţurile Basarabiei pentru a-şi apăra meleagul natal şi Sfintele valori naţionale. Mai spun cu toată răspunderea, că acei care au scandat astăzi în PMAN au dat dovadă de vitejie, de un act de eroism, căci s-au adunat nu numai pentru al saluta şi felicita pe domnitor, dar în primul rând, pentru a sta de veghe, a proteja liniştea şi starea sufletească a celor care astăzi au hotărât soarta RM, păşind înainte pe calea bătrânelor state ale Europei, dar nu pe calea kremlino-asiatică.

Suntem la un pas de visul nostru- reîntregirea neamului. Când am auzit mulţimea scandând cu atâta putere şi bucurie mi-am spus: Oare chiar să se fi întors Dumnezeu cu faţa spre românime? Oare le-a trimis în sfârşit un domnitor cu jertfire de sine, care-şi poate jertfi şi viaţa pentru acei rătăciţi? Acei, care necătând ,că au fost trecuţi prin GULAG-uri şi foamete organizată, şi din care au făcut nişte robote automate pentru care gândea un cerc restrâns de oameni (dar erau oare oameni?), partidul? Să le trimis Dumnezeu un domnitor, care să le, arate calea Dreaptă, calea Adevărului prin înţelepciune şi unitate naţională? Sper, că anume aşa a făcut: Dumnezeu ni l-a dat pe unul de al său, cu nume de sfânt – Nicolai. Iar dacă mai punem la cântar şi locul baştinii, Ciutuleştii din vecinatatea Căpreştilor, Căzăneştilor şi Ştefăneştilor, un centru zonal al românismului basaraben, şi că Moş Ion Codreanu (unchiul meu de pe bunica Anica Istrati) membru „Sfatului Ţării”, care a votat Unirea în 1918 e din Ştefăneşti…, apoi nu poţi să nu – ţi apară gândul, că Dumnezeu într-adevăr s-a intors cu faţa spre românime… Să ne rugăm să am dreptate!

Regele Voronin a murit!

Trăiască Domnitorul!

Iacob Cazacu-Istrati

Toronto