Am mers azi pe jos prin oraş. Mult, mai mult de oră. Chipurile cu treabă, să cumpăr nişte chestii pentru periile de la parbriz. Aşa-s eu, mă apucă mersul câte odată, în loc de prânz. Tot drumul mi se învârtea în cap melodia asta:
Click here to view the embedded video.
Pe stradă lume multă, nevoie mare, ca de obicei. Cât am mers, în afară de muzica de mai sus, mai eram atent – să nu cad în apă, să nu mă lunec pe gheaţă şi să număr partea feminină care avea flori.
Am numărat 70 de fete, femei tinere şi femei nu chiar tinere. Toate aveau câte o floare, doar câte una, de regulă o lalea. Trandafiri am văzut la 3 fete tinere, tot câte unul. Cu cele care aveau o floare şi cu care mă intersectam – mă uitam atent în ochi. Poate mi s-a părut, dar niciuna nu-şi purta crucea floarea ei cu mândrie, toate parcă-şi ascundeau privirile.
Şi numai întrun loc am văzut un buchet din 3 lalele. Florile şedeau mândre şi nu se ascundeau. Întro urnă de gunoi. M-am oprit şi câteva minute tot încercam să înţeleg ce trăiri au fost în urma gestului celui/celei care le-a aruncat. A fost un gest disperat? Ori unul demonstrativ? Or a vrut cineva să se ascundă cu acest gest? Or altceva…
Mă adresez bărbaţilor: Nu vă bateţi joc de femei!
Şi apelez la femei: Nu admiteţi să se bată joc de voi, anulaţi sărăbătoarea asta care vă umileşte.
0