Asistăm la o diversificare a intoleranţei politice în Republica Moldova. Mereu politicienii s-au divizat între ei, separând şi electoratul – în ai noştri şi ai voştri- după criterii lingvistice, etnice, etno-geopolitice. Mai recent, politica a devenit terenul unul discriminări de ordin rasial, care vizează un reprezentant al străinilor de curând naturalizat.

Atitudinea discriminatorie faţă de comunişti imputată anterior Alianţei pentru Integrare Europeană a intrat în scurt timp în uzanţa opoziţiei comuniste, care cu tot dinadinsul încearcă să asocieze guvernarea cu musulmanii, minorităţile sexuale sau cu africanul, John Onoje. Prezentarea AIE ca pe “un avocat” al grupurilor minoritare ale populaţiei este o încercare a ideologilor comunişti şi a agenţilor lor, infiltraţi în “partide sateleţi” sau organizaţiile religioase, de a marginaliza guvernarea şi de o certa cu electoratul. Acestă este o dovadă în plus că PCRM tinde să pună AIE în opoziţie cu majoritatea societăţii, dominată de stereotipuri, clişee şi agramatism cras în privinţa funcţionării democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept.

Voronin greşeşte, dar scoate la iveală esenţa moldoveanului

Liderul comuniştilor este o figură detaşată de democraţie, care nu poate înţelege ce presupune şi de ce sunt importante drepturile omului şi alte aspecte conexe acestor principii. În acest sens, Vladimir Voronin are nevoie de o compătimire generoasă din partea societăţii civile, dar şi de o dezaprobare fermă şi dură. Retorica discriminatorie a liderului PCRM, încremenit în trecutul sovietic şi agresiv faţă de procesul firesc de democratizare a ţării, trebuie blamată şi taxată pentru a fi treptat dezrădăcinată.

Intoleranţa lui Voronin faţă de români exprimată în forţă până acum se extinde în prezent şi la manifestări xenobe faţă de africanul naturalizat în R. Moldova, John Onoje. Desconsideraţia faţă de africanul moldovean denotă percepţia bolnăvicioasă generală a comuniştilor şi adepţilor lor faţă de foştii apatrizi, care odată încetăţeniţi dau dovadă de atitudine civică mai activă decât majoritatea nepăsătoare a populaţiei.

Ieşirea lui Voronin este un semnal negativ ce explică esenţa societăţii moldoveneşti care este predispusă spre discriminare şi intimidare a indivizilor distincţi de ceilalţi. Este un precedent periculos pentru o ţară unde după doi ani de la plecarea comuniştilor, cetăţenii nu încetează să îl crediteze cu încredere pe liderul întunecat al PCRM, Vladimir Voronin. Situaţia este tristă pentru originarii de pe continentul african, care îşi fac studiile, fie şi-au creat deja familii în Republica Moldova. Anume aceştia vor resimţi percepţia peiorativă a populaţiei, dar şi indiferenţa autorităţilor intacte faţă de cazul flagrant de discriminare tranşantă a originarului din Sierra Lione, John Onoje, de către un deputat al legislativului.

John Onoje la fel greşeşte, dar altfel

Vinovăţia lui Voronin este indiscutabilă şi blamabilă, dar africanul naturalizat, John Onoje, poate fi acuzat de alte fapte, care vin în contradicţie cu legea cetăţeniei, graţie căreia acesta a fost înfiat de Republica Moldova. Nu este clar raţionamentul care l-a împins pe Onoje să ceară cetăţenia moldovenească, dacă îndată după aceasta el se alătură mişcării politice care pledează pentru desfiinţarea statalităţii Republicii Moldova.

Fără îndoială, activismul civic al lui John Onoje merită laude, dar implicarea lui politică intră în conflict cu legea cetăţenii, în baza căreia el a jurat devotament acestei ţări. Chiar dacă moldoveanul de origine africană s-a înrolat într-o formaţiune politică, care l-a ales pentru a-şi face PR sau din alte motive, Onoje trebuie să-şi amintească despre cuvintele [1] pe care le-a rostit la solicitarea cetăţeniei.

Prin neglijarea prevederilor legislaţiei care l-au încetăţenit, refugiatul din Sierra Leone pune sub lovitură toţi reprezentanţii din comunitatea africană, care din varie motive populează ţară. Or, este inacceptabil ca un proaspăt cetăţean, fost refugiat, să promoveze mesaje anti-constituţionale, de natură unionistă, alăturându-se unor forţe politice anti-stataliste. Atât Onoje, cât şi cei care îl folosesc în scopuri politice, trebuie să conştientizeze ce prejudiciu de imagine aduc ei instituţiei cetăţeniei, pe de o parte, şi minorităţilor aflate sub presiunea crescândă a discriminării, pe de altă parte.

Dacă Onoje consideră că poate face abstracţii faţă de angajamentele pe care şi le-a asumat în calitate de cetăţean, atunci se impune instituirea unei proceduri de retragere a cetăţeniei, care să aibă şi efecte retroctive. În prezent, legislaţia în domeniu prevede posibilitatea retragerii cetăţenii doar în condiţiile în cazul persoanei care săvârşeşte crime deosebit de grave împotriva statului. Evitarea iresponsabilităţii noilor cetăţeni poate avea loc prin constituirea unei comisii în cadrul parlamentului sau pe lângă executiv, care să monitorizeze evoluţia comportamentală a noilor posesori de cetăţenie în plan civic şi politic, cel puţin pe o perioadă de 3-5 ani. Iar în cazul depistării unor activităţi care încalcă legea supremă sau alte legi, persoana încetăţenită va trebui sesizată, cu ulterioara deposedare de cetăţenie, dacă persoana nu îşi schimbă coportamentul.

Cetăţenia este o responsabilitate faţă de statul care ţi-o oferă, de aceea, John Onoje şi alţii care fac partizanat pentru lichidarea statalităţii Republicii Moldova, trebuie să-şi de-a seama că asemenea activităţi comportă consecinţe. Totodată, Voronin şi susţinătorii xenofobiei sale trebuie să depăşească fobia faţă de democraţie. El şi ceilalţi comunişti, împreună cu necomuniştii care susţin viziuni discriminatorii trebuie să renunţe la baricade contra principiilor civilizate de funcţionare a unui stat şi să se coboare din copaci, deoarece altfel riscă să  rămână ostaticii abordărilor primitive străine unei societăţi moderne.

Referinţe:

1. “Eu (numele, prenumele), născut la (data şi locul naşterii), jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprind nici o acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială”., Legea cetăţeniei Republicii Moldova.


Filed under: Discriminarea în RM, John Onoje, moldova, V. Voronin