Uimită din nou de fațetele fricilor oamenilor. Ieri am vazut cum cîțiva inși, scoși din zilele mele plină de rutină, caută frenetic să scape de singurate. E aiurea să fii singur de ziua îndrăgostiților? E chiar așa de grav? Doar e o zi ca oricare alta. Trist să urmărești cum se cerceteaza inboxul din 5 în 5 minute și cum se ascunde mai apoi telefonul undeva departe de ochii rămași în așteptare. Există atîția oameni triști și deznăjduiți în singuratatea lor. Oameni care simt sărbătorile mai acut decît cei care au pentru ce să le sărbătoarească.
Între timp eu citesc poezii înainte de somn 
Astăzi ne despărţim
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …
(Ștefan Augustin Doinaș)
Singurătatea se simte atunci cînd ai nevoie de o pereche de mîini care să te cuprindă și buze care să șoptească ca totul o să fie bine. Eu, cel puțin, așa simt.
