Nu sunt născuta la Chișinău, dar, cu siguranță, este orașul cel mai drag mie. Mă doare când cineva îl vorbește de rău, parcă m-ar jigni personal. Aș vrea să pot face mai multe pentru el, cât și pentru Moldova în ansamblu. Să zicem că în ultimii 2 ani m-am ocupat mai mult de tânăra generație a acestui oraș și de creșterea numărului populației :)
Recent vorbeam de cartea de vizită video a orașului, azi însă vreau să vă propun un blog oficial al orașului, dacă pot să-i spun așa. Acest blog http://chisinaul.blogspot.com/ este îngrijit de Centrul de Informare și Documentare “Chișinău” de pe lângă Bibliuoteca Municipală “B.P. Hasdeu” și conține informaţii despre Chişinău şi chişinăuieni. Aici puteţi lăsa comentarii, face schimb de informaţii şi opinii cu prietenii pentru că vă puteți înscrie pe acest site și să participați la crearea lui. “Acest blog adună diverse informaţii despre oraş: materiale cu caracter general, fapte interesante din istoria şi viaţa contemporană a capitalei, personalităţi istorice şi contemporane care s-au aflat în Chişinău, personalităţi chişinăuiene cunoscute după hotarele ţării, fotografii ale Chişinăului vechi şi nou etc.”
Deși există site-ul oficial al capitalei, de care se ocupă Primăria, prezența unui astfel de blog este binevenită.
Imnul Chișinăului

Încă o piesă despre orașul meu – Chișinău

Și vorbind despre orașul Chișinău nu putem să nu menționăm Țara Republica Moldova care, de asemenea, și-a găsit reflectare în niște piese extraordinare interpretate de vocile de aur ale țării

Sunt mândră că locuiesc în Republica Moldova, că locuiesc în Chișinău.