“Disperarea” este cuvântul de ordine când vizitez draga mea Moldovioară, în special capitala. “Disperarea” nu este un cuvânt mare, ci unul potrivit, care chiar îmi defineşte trăirea. Numai că, surprinzător, punctul meu de vedere nu pare să fie împărtăşit de cei care îşi trăiesc viaţa în ţărişoară, în urbea Chiş’năului. Moldovenii par atât de obişnuiţi cu starea lor, încât nici nu o observă. Li se pare un lucru atât de comun, încât şi-au creat un fel de dependenţă. Din păcate, dependenţa asta este confundată cu iubirea de ţară, dorul de Patrie. Eu îmi iubesc Moldova, spun moldovenii mândri nevoie mare că sunt moldoveni. Şi se jură că le este dor de “marşrutci”, de “sate desfundate”, de “oraşele fără toalete publice”.
-
Eu sunt mândru că m-am născut moldovean, nu sunt deloc mândru că m-am născut în condiţiile oferite de ţara mea. Nu pot să înţeleg şi niciodată nu voi putea pricepe felul în care acceptă moldovenii să trăiască în umilinţă. Căci nu poţi numi altfel trotuarele sparte, microbuzele pline şi puturoase, troleibuzele vechi, drumurile pline de gropi, iar mai nou acoperite de zăpadă, factura la întreţinere scumpă, produsele alimentare şi mai scumpe, medici asasini… Lista poate continua. Sunt “patriot”, adică mi-e dor de Moldova, părinţi, oamenii de acolo şi cam atât. Căci în Bucureşti mă simt confortabil. Cu toate păcatele sale capitala României îmi oferă pulsul civilizaţiei. Cel puţin îl simt. Aşadar în Bucureşti se trăieşte mult mai bine decât la Chişinău. Dacă ar fi să-mi educ/cresc copiii aş alege acest oraş. Şcoli mai bune, spitale mai primitoare, centre culturale câte vrei, teatre pline şi diverse, cinematografe multe, concerte cât te ţine, cafenele de toate culorile, un sistem de transport în comun care se pişă, pardon, chişă pe toate microbuzele Chişinăului.
-
Atenţie, nu ridic în slăvi Bucureştiul. Doar îl compar cu Chişinăul. În aceste condiţii, dacă prin absurd Bucureştiul ar primi nota 10 pentru nivelul de viaţă al cetăţenilor săi, Chişinăul abia dacă s-ar califica la un 5. Şi nu este cinci-ul sovietic. Cei care trăiţi în Chişinău puteţi să-mi terfeliţi în toate modurile momentul meu de sinceritate. Până să o faceţi gândiţi-vă că meritaţi şi voi mai multe. Nu vă mai mulţumiţi cu puţinul. Fraţilor, Chişinăul are bani. Unde se duc? De ce nu-i vedeţi într-un mod civilizat de trai? De ce? Pentru că sunteţi furaţi. Nu mă acuzaţi pe mine de nuştiu ce trădare. Acuzaţi politicienii, edilii capitalei de utilizarea ineficientă a resurselor. Sunteţi fraieriţi zi de zi şi, din păcate, vă complaceţi în această situaţie. Aveţi dreptul la multe, dar mai întâi trebuie să fiţi conştienţi de asta. Chişinăul poate bate Bucureştiul la fund, dar debandada celor care conduc urbea încurcă rău! De fiecare dată când revin în Chişinău realizez că oraşul a mai degradat un pic faţă de vizita anterioară.