scufundare în lectură
Îmi ascund faţa după Orwell. Stau culcată cu cartea deschisă ostentativ în două. Încerc să-mi controlez respiraţia, până aerul inspirat devine înăduşitor. Mă lichefiez, gata. Stomacul înoată, şi suflul ăla intern, căruia îi spunem câteodată suflet, tot sub apă era, rândurile erau ca nişte fire de electricitate pe care se zbânţuiau nişte vrăbii, iar cuvintele se lăbărţau grotesc. Orwell povestea liniştit mai departe despre ceaiuri englezeşti cu 2 felii mari de pâine cu margarină, despre London tramps şi penniless beggars. Murmura în surdină şi repezit şi cum nu puteam să disting o iotă din bolboroseala lui, continuam singură naraţiunea. După o vreme, mi-am amintit că nu am dat încă pagina şi impresia pe care voiam s-o las de om scufundat în lectură s-ar putea să nu ţină. M-am bunghit într-o carte deschisă cu sufletul sub apă fără să avansez în lectură. Când părea că valurile se domoliseră, las cartea din mâini şi mă gândesc ce să spun. Dau să formulez un început de propoziţie şi simt cum mi se contorsionează barbar faţa şi nu-mi ajunge aer nici cât să articulez un cuvânt. Îmi acopăr faţa cu mâinile. Ce-mi mai venea să plâng. În hohote. Un dezastru acvatic, carevasăzică.
Sursa
2012-02-10 01:28:00