în această dimineaţă, reporterul Curaj.TV, Ghenadie Brega, a fost citat telefonic la Procuratura Generală de către procurorul Sergiu Roşu. i s-a explicat că este citat în calitate de martor pe dosarul 7 aprilie 2009. Ghenadie Brega a solicitat să fie invitat pe cale legală – cu citaţie semnată, altfel nu va veni.

peste jumătate de oră a fost citat în mod repetat. de data asta prin SMS de la numărul 069999747: “Ghenadie Brega, sunteţi citat să Vă prezentaţi la data de 08.02.2012, ora 10.00, în secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale, pe adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 73, bir. 168, la procurorul secţiei Sergiu Roşu, pentru a fi audiat în calitate de martor pe marginea cauzei penale nr. 2009038033 despre dezordinile în masă din 7 aprilie 2009 din mun. Chişinău. A avea cu sine buletinul de identitate sau alt act de identitate. Prezenţa este obligatorie. În conformitate cu art. 235 al. 2 CP, în caz de imposibilitate de a vă prezenta la data, ora şi locul la care aţi fost citat, sunteţi obligat să informaţi organul respectiv despre aceasta la tel. 278642, indicând motivul imposibilităţii de a vă prezenta. În caz de neprezentare fără indicarea motivelor întemeiate, persoana citată, în conformitate cu prevederile art 235, aliniat 3 CP, poate fi supusă amenzii judiciare sau aducerii silite în ordinea prevederilor art. 199, 201 CP. Semnat, procuror Sergiu Roşu”