Liberalii pot fi considerați fără rezervă cel mai distructiv element al Alianței de guvernare și a doua formațiune după comuniști cărora nu le pasă de soarta acestei țări, considerată de ei drept o entitate intermediară până la anexarea la România. Altceva se poate de spus despre partidul lui Plahotniuc sau PDM care se luptă cu PLDM-ul “tutunarului” Filat pentru sferele de influență în mica republică, care au o reputație clătinată dar se disting de liberalii-kamikaze. Dacă Ghimpu este dispus cu ușurință să sacrifice supremația legii și integritatea Constituției, pentru că averea lui ar avea puțin de suferit, atunci Filat și Plahotniuc (Marian Lupu) au ce pierde, fiind vorba de fluxurile de bani pe care fiecare le controlează în diverse domenii. În acest sens, ultimii doi se gândesc bine înainte de a arde podurile care le-ar permite cu ajutorul socialiștilor să găseasc persoana “X”  pentru multpătimitul fotoliu de președinte al țării.

Într-adevăr liberalul Ghimpu este mânat de orgoliul personal de a se meține la putere și de a nu pierde pozițiile ocupate după evenimentele din 7 aprilie 2009. Deși nu vrea să recunoască, în mod stângaci acesta vorbește despre importanța Alianței fără de care țara va sufoca sub regimul comuniștilor întorși la guvernare. Dar tot dânsul nu vrea să mărturisească că există ca politician datorită dușmanilor interni – comuniștii, care împreună cu inamicul extern – Rusia, le oferă liberalilor spațiu de manevră și surse de inspirație continuă pentru a călăuzi pe electoratul pro-român în direcția unei uniri metafizice cu România. Principalii (sin)ucigași ai AIE sunt elementele radicale din PL, despre intoleranța cărora ne vorbește caracterul violent al reacțiilor care urmează oricăror opinii critice primite după merite de către liberalii exclusiviști.

Majoritatea persoanelor din rândul liberalilor se află pe postură de ostatici ai lui Ghimpu, la fel ca și AIE, iar de ceva timp și legea supremă a țării. Anume această stare de izolare în interiorul partidului, ale căror mișcări și latitudine de pas depinde de dinamica și amplitudinea orgoliilor tot mai maximaliste ale lui Ghimpu, care a simțit și nu vrea să uite cum este gustul puterii. Am văzut poziția lui tranșantă și dură față de actorii neguvernamentali (nu discutăm despre simpatiile lor politice sau altceva), care au decis să se elibereze de jurământul tăcerii de a condamna într-un fel sau altul comportamentul Alianței și a chiriașilor acesteia. După care la fel ca și colega sa, Ana Guțu, care a atacat-o pe Natalia Gherman pentru limba sa maternă (rusă), liderul liberalilor se pune să taie creangă pe care stă AIE, doar pentru că socialistul Dodon nu este adeptul românismului și vede dezvoltarea R. Moldova în limitele unor hotare naționale separate de cele ale României.

Cum putem numi acest lucru? O logică “lucidă” a liberalilor care se tem să nu se dilueze în AIE, dacă nu obțin un fotoliu mai important în structurile de stat și permit alegerea unui candidat apartinic, cu ajutorul socialiștilor minoritari din Parlament. Sau poate Ghimpu crede că referendumul, după cum spun sondajele, va atrage susținerea unui electorat în mare parte sărac, flămând, lipsit de perspectivă clară și îngrijorat de soarta țării cu sau fără revenirea comuniștilor înrăiți.

Manipularea se va intensifica din partea comuniștilor, care după cum am menționat anterior (În aşteptarea “revoluţiei lui PCRM”) recurg la blamarea României pentru diverse fapte, începând cu incidentul de la vama din Galați și continuînd cu cetățenia acordată politicienilor moldoveni mai mult sau mai puțin responsabili de actul guvernării. În acest sens declarațiile discriminatorii la adresa moldovenistului Dodon și a celor care cu viziuni similare vin să întărească argumentele comuniștilor, care caută cu insistență și dedicație mâna României în orice rău care se întâmplă în R.Moldova. Comuniștii demonstrează și de această dată că au nevoie de liberali pentru a justifica ipotezele apocaliptice ale liderului său spiritual, Mark Tkaciuk, cu privire la nimicirea constantă și ireversibilă a statalității moldovenești de către statul vecin prin intermediul partidelor pro-românești.

Revenim însă la discuția despre Alianța pentru Integrare Europeană care de bună voie este lăsată pe mâna liberalilor, atât de celelate două partide, cât și partenerii externi (România), care în mod fățiș simpatizează PL-ul, prin asta încurajând în acțiunile lor egocentrismul, răsfațarea și lipsa de responsabilitate față de interesele naționale ale țării. Liberalii trebuie condiționați să-și schimbe atitudine și asta o pot face doar persoanele vizate de la București, or, ultimele îi ajută indirect pe comuniști să se întoarcă, ceea ce logic nu ar trebui să le convină. Anume despre aceasta trebuie să discute la Chișinău Cristian Diaconescu, ales în funcție de ministru de externe al României, după recenta demitere a lui Baconshi. Dacă semnalul transmis de acesta către Ghimpu va fi tradus și înțeles ca o chemare la responsabilitate, cu scopul salvării AIE și totodată a realizărilor diplomatice atinse de partea română în decursul ultimilor doi ani, atunci liberalii ar putea fi presați să se reconecteze la realitățile politice amenințătoare din țară. Altfel, cu tăcerea celorlalți europeni și poziția de așteptare, starea lucrurilor se poate înrăutăți, inclusiv grație libertății nemaivăzute a presei, care scoate la iveală toate problemele socio-politice noi și vechi, descătușând tot mai mult nemulțumirea populației. Aceasta le permite comuniștilor, deși avariați și isterizați, să spere că vor obține nivelul necesar de supărare a publicului că exercite presiuni asupra AIE pentru a împinge țara spre alegeri anticipate.

Societatea și partenerii externi trebuie să înțeleagă că pe lângă comuniștii distructivi, există și liberalii care parazitează pe AIE și vor să folosească momentul pentru a-și crea un mediu prielnic pentru viitorul său politic printr-o intervenție chirurgicală forțată în corpul constituției, când statul și societatea se află în stare de șoc permanentă timp de 2 ani la rînd.


Filed under: AIE-2, Mihai Ghimpu, Referendum constituţional "art. 78", RM şi România