Ninsorile abundente din România au blocat la Focşani trei autobuze de pe ruta Chişinău-Bucureşti. Autocarele ce au pornit spre România ieri seara au făcut cale întoarsă, după ce au reuşit să iasă din nămeţi.
În timp ce unii pasageri şi-au continuat drumul spre Bucureşti cu trenul, alţii au preferat să revină acasă. „O parte din călători s-au întors înapoi în ţară cu autocarul care au plecat spre Bucureşti, iar o parte din călători au mers mai departe la Bucureşti cu trenul din Focşani. Astăzi din Gara Centru spre Bucureşti au plecat deja 3 curse, 3 curse nu au plecat din motivul că nu au avut vânzări”, a menționat directorul adjunct al Întreprinderea de Stat ,,Gările și Stațiile Auto, Mihail Buzu.
Ministerul de Externe al Republicii Moldova recomandă celor care planificau să viziteze România în zilele următoare să amâne plecările. România se confruntă cu ninsori abundente şi vânt puternic. Autorităţile române au anunţat că vor prelungi codul portocaliu pentru noaptea de joi spre vineri.
Numeroase drumuri naţionale au fost închise, iar curse aeriene şi feroviare au fost anulate. Zeci de şoferi au rămas blocaţi în trafic ore întregi până când şi-au făcut apariţia echipajele de deszăpezire şi cele ale jandarmeriei. Vântul suflă cu aproape o sută de kilometri la oră. Din cauza rafalelor, zeci de copaci şi stâlpi au fost puşi la pământ.
Numeroase zboruri au fost anulate pe aeroporturile Băneasa şi Henri Coandă, iar avioanele care ar fi trebuit să aterizeze au fost redirecţionate către alte oraşe.
Jurnal.md