Am observat cu stupoare cât de disperată este clasa politică de la Chişinău, indispusă din cauza depresiei din societate, unde numărul dezamăgiţilor creşte vertiginos. Incapabili să-şi restabilească imaginea şi încrederea publică, politicienii moldoveni apelează la autorităţile străine pentru a recupera handicapul distanţei enorme dintre ei şi populaţie. Ţinta principală a operaţiunii iniţiate de guvernanţii moldoveni pentru redobândirea încrederii publicului a devenit, spre nefericirea celui vizat, Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland.
În paralel cu convorbirile telefonice, solicitate de premierul moldovean şi liderul liberalilor, numele lui Jagland figurează în diverse articole, unde cuvintele şi declaraţiile lui s-au transformat în materie primă pentru grave distorsionări. Portalurile de ştiri de buzunar ale politicienilor, precum şi cele care se poziţionează drept neutre, au reuşit cu succes să-l implice pe “inocentul” Jagland în tentative mediatice de dezinformare a opiniei publice. Responsabilitatea pentru aceste atacuri informaţionale nu a fost asumată de niciun politician moldovean, deşi în mare parte vina o poartă chiar ei, deoarece încearcă să exploateze aureola Secretarului general pentru a-şi reanima propria imagine.
În mod surprinzător, Jagland este lăsat singur în faţa acestei ofensive, devenind obiectul unor hărţuieli politice din partea “politicienilor plângăcioşi”. Liderii partidelor de la guvernare l-au adus pe câmpul de luptă pe Jagland, în încercarea de a-şi promova referendumul acasă, dar au uitat să-l evacueze la retragere. Atât liberalii, cât şi Lupu şi Filat, s-au lovit de opoziţia mai multor forţe, care recomandă abandonarea referendumului. Unii spun că e vorba de reprezentanţii societăţii civile, în realitate, cuvântul decisiv îl au de spus partenerii externi, care cu excepţia asistenţei consultative nu şi-au arătat vreo disponibilitate financiară de a întreţine noul episod din aventura referendumurilor Alianţei pentru Integrare Europeană. În lipsă de resurse financiare din exterior, referendumul va pica. Dar chiar şi în condiţiile unei finanţări copioase, plebiscitul va avea un destin incert, odată ce nu vor exista susţinători în rândul celor care influenţează, manipulează sau montează opiniile în minţile populaţiei iubitoare şi dependente de televiziune.
Cu certitudine, Thorbjørn Jagland devine un personaj popular în spaţiul mediatic autohton, dar mijloacele în care are loc această iniţiere este deloc favorabile. Pe fundalul unei neîncrederi tot mai mari faţă de instituţiile europene, este inadmisibil ca autorităţile de la Chişinău cu uşurinţă să-l supună pe Jagland unei discreditări publice active şi necruţătoare. În orice caz, dezamăgirea faţă de criza politică din Moldova şi rătăcirea politicienilor moldoveni au fost principalele emoţii ale Secretarului general, provocate de comunistul Petrenco, în faţa membrilor forului european. Această situaţie este determinată şi de pasivitatea Oficiului de la Chişinău al Consiliului Europei, care nu intervine în mod jenant, aşteptând consumarea impactului negativ al evenimentului.
Referendumul este un proiect temporar, ce poate decădea din lista priorităţilor actualilor politicieni, de aceea, Consiliul Europei şi coordonatorii acestuia trebuie să-şi apere interesele făcând abstracţie de provincialismul şi egoismul plângăcioşilor de la Chişinău.
Filed under: Uncategorized
