
FileSonic, unul dintre cele mai mari site-uri online pentru stocare de date, a dezactivat serviciile de file sharing, ca urmare a măsurilor agresive luate de Statele Unite împotriva site-ului Megaupload şi a dezbaterilor privind încercările Washingtonului de a reduce pirateria online.
“Toate funcţionalităţile de sharing ale FileSonic sunt acum dezactivate. Serviciile noastre pot fi folosite doar pentru stocare şi pentru descărcarea fişierelor pe care le-aţi stocat personal”, se arată pe site-ul File Sonic.
De asemenea, Uploaded.to a oprit accesul utilizatorilor care se loghează de pe IP-uri din SUA.
Utilizatorii americani care încearcă să acceseze site-ul sunt blocaţi, fiind întâmpinaţi de un ecran pe care scrie “Not available. Our service is currently unavailable in your country. Sorry about that.” (“Indisponibil. Serviciul nostru este în prezent indisponibil în ţara dvs. Ne cerem scuze”).
Poliţia din Noua Zeelandă şi Europa a făcut mai multe arestări în ultimele zile în legătură cu investigaţiile FBI privind activitatea Megaupload.com.
Pierderile cauzate deţinătorilor de drepturi de autor sunt estimate de autorităţile americane la peste 500 de milioane de dolari, în timp ce veniturile, inclusiv din publicitate, ale grupului Megaupload cercetat de FBI se ridică la 175 milioane de dolari. Potrivit avocaţilor Megaupload, compania nu a făcut altceva decât să ofere servicii de stocare de date.