Dacă te comporţi în felul acesta în căsnicia ta şi acestea o înveţi pe soţia ta, nu vei fi mai prejos decât un monah. Şi dacă vrei ca vreodată să oferi un prânz şi să faci un praznic, nu invita oameni necuvioşi şi imorali. Găseşte un sărac sfânt, care, intrând în casa ta, va aduce cu el toată binecuvântarea lui Dumnezeu, şi pe acesta invită-l. Să spun şi altceva? Nimeni să nu facă greşeala să-şi ia soţie mai bogată ca el. Mai săracă să ia. Căci cea care este mai bogată, intrând în casă, se va purta în chip neplăcut. Cu aerul bogăţiei sale, va vorbi urât, va cere multe, va risipi fără rost. Iar dacă bărbatul ei va îndrăzni să-i spună câteva vorbe, îi va răspunde cu neruşinare: „Nu cheltuiesc dintr-ale tale, ci dintr-ale mele!". Ce spui, doamnă? Ale tale? Care ale tale? Există vreun cuvânt mai necuviincios decât acesta? Acum, că te-ai măritat, nu mai ai un trup al tău, dar ai banii tăi? Prin căsătorie tu şi soţul tău aţi devenit un trup, un singur om, şi spui încă „ale mele"? Cuvântul acesta blestemat şi mizerabil a fost adus de diavol în lume. Toate cele care sunt necesare în viaţă, Dumnezeu ni le-a dat la toţi. Nu poţi spune „lumina mea", „soarele meu", „apa mea". Toate sunt obşteşti, să nu fie aşa şi cu banii? Of, iubirea asta de arginţi! Să piară de o mie de ori banii; sau poate că nu banii, ci mentalitatea acelora care nu ştiu să mânuiască cum trebuie banii şi-i preţuiesc mai presus decât toate lucrurile. Şi despre acestea s-o înveţi pe femeia ta, însă cu mult drag. Această povaţă de virtute în sine este grea şi neplăcută, şi de aceea trebuie să fie dată în chip plăcut. Mai presus de toate acest lucru să-l dezrădăcinezi din sufletul ei, pe „al meu" şi „al tău". Şi dacă-ţi va spune vreodată „ale mele", să-i răspunzi: „Care sunt ale tale? Căci eu nu le ştiu. Eu n-am nimic al meu. Aşadar cum spui „ale mele", de vreme ce toate sunt ale tale?". Dăruieşte-i-le pe toate. Nu facem aşa şi cu copiii? Când iau ceva pe care-l ţinem în mâini şi apoi vor să mai ia şi altceva, le spunem cu îngăduinţă: „Da, şi ăsta e tot al tău, şi ăla e tot al tău". Aşa să faci şi în cazul femeii, căci are minte copilăroasă. Ţi-a spus „ale mele"? Spu-ne-i: „Toate ale tale sunt, şi eu sunt al tău". Nu sunt cuvinte linguşitoare, ci cuvinte înţelepte. În felul acesta vei putea să-i potoleşti mânia şi să stingi ţinerea de minte a răului. Spune-i deci: „Şi eu al tău sunt!". De altfel aceasta este şi porunca pe care a lăsat-o apostolul Pavel: „Bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia" (I Corinteni 7, 4). Dacă eu nu sunt stăpân pe trupul meu, ci tu, cu mult mai mult nu sunt stăpân pe bani. Spunând aceasta ai liniştit-o, ai făcut-o sluga ta, ai legat-o strâns, dar şi pe diavol l-ai ruşinat. Şi niciodată să nu-i vorbeşti urâcios şi cu răceală, ci în chip dulce, cu cinstire şi cu multă dragoste. Dacă o cinsteşti tu, nu va avea nevoie de cinstirea altora. S-o pui mai presus de toţi, s-o iei cu binişorul, s-o lauzi. Astfel nu va fi atentă decât la tine. Pune-i în inimă frica de Dumnezeu, şi toate celelalte vor curge cu îmbelşugare ca din izvor. Casa se va umple de bunătăţi nenumărate. Când le cereţi pe cele nestricăcioase, vă vor veni şi cele stricăcioase. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga" (Matei 6, 33). Dacă trăiţi în felul acesta, şi copii mulţi veţi dobândi, şi plăcuţi lui Dumnezeu vă veţi face, şi bunătăţile veşnice le veţi moşteni, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru. Sfântul Ioan Gură de Aur
DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Toate problemele căsniciei pot fi rezolvate, dacă bărbatul îşi iubeşte femeia şi femeia îşi respectă bărbatul