Mă tem de zile trecătoareŞi de o singură suflare-A ta…Suflare .Cînd încetez să-mi clatin capulCuvintele îmi curg ca veacuri,Şi ochii mi se-ncleie amar.Tu oare eşti al meu altar?
Acolo unde mi-e sortit a mă ruga,Şi unde mi-e sortit să mă închin,Şi în genunchi a deliraDea pururi aspirînd venin.
Lumina ce se proiectează pe retinăÎmi orbeşte necugetatul creier.Şi frica mă cuprinde pe la spate
Şi-mi gîdilă isteric nervii.
Sunt vie sau o arătare?O veşnică martirăCe îşi îngroapă sufletul amarnicÎn cîntece de liră.
