mă intrigă, totuși, făptura asta care dimineața e copil și mai spre seară, cu poșetuța pe-un umăr, cu părul adunat, fir cu fir, într-un coc, văleu, nimicitor, bogat, buzele conturate și strânse, la rându-le, într-un botișor supărat ce se arcuiește și zvâvnește strunind cuvintele căzute pe limbă la întâmplare, fetița iese încet din pielea sa de lapte și se preface în vampă, iar noi visăm nopțile cum o ucidem cu un biet pistol care nu ia foc, dar care ne arde palma ținându-l în mână, vraja privirii înroșește pistolul, îl arunc cât colo și forțez creatura intrigantă să-și întoarcă fața la zid, poziția polițienească pentru control corporal, palmele sprijinite de peretele cojit, neînfricoșată, făptura în preschimbare continuă să mă cerceteze cu privirea ei impasibilă, ochii sclipindu-i ciudat, conștienți de puterea lor nemăsurată cu metrul etalon sau cu indicele forței de frecare, unde-i maestrul farmecelor iraționale să vină dumnealui cu un număr special și să oprească această clipă la minutul 18?