Mi-amintesc de o zi în care, la fel ca alți oameni mai degrabă cenușii, am stat pe margine și am comentat o apariție neobișnuită: o femeie cu pălărie-joben albă, pantofi cu platformă albi cu ceva sclipici, o vestă de blană, mult machiaj, lăsînd în urmă un parfum sufocant. Cu zîmbete ironice am comentat, desigur. Dar acum mă gîndesc, de fapt, eu admir aparițiile extravagante, aiurea, sărite de pe fix, ieșite din comun, poate vulgare, poate kitsch din cap pînă în picioare. Sunt oameni care au îndrăzneala nebună să se expună unei mulțimi de ochi dezaprobatori, ironici, oameni care trec printre comentariile obraznice și nesimțite ale celorlalți. Sunt oameni care au puterea asta, să te lase gură-cască de uimire, nedezmeticit. Le admir curajul de a ieși în evidență și de a fi cum vor ei. Aceste apariții bizare îmi aduc aminte de două lucruri: creativitatea este o treabă perversă, iar a avea imaginație nu înseamnă a vedea doar lucruri pozitive și frumoase. Așa că recunosc: îmi plac ciudații.