Când rămâne foarte puţin până în momentul în care lumea să numere entuziasmată, 10, 9, 8… cad pe gânduri. Trebuie să-i mulţumesc anului ce pleacă. Am de ce. 2011 a fost unul bun, beton, fără probleme mari. Aşa să fie cel puţin şi 2012. Sănătate, iubire, finanţe, prieteni, lucrurile au mers aproape perfect. Mulţumesc 2001! Dar nu despre mine este vorba aici. Vreau să privim cele 12 luni care au trecut din perspectiva unei ţărişoare, a Moldovioarei.
-
Cum a fost? Ce puteam face şi ce nu am făcut? Aici, probabil, sar cârcotaşii cu gura mare şi ţipă, nici Moldovioara n-a dus-o rău, deşi ne confruntăm cu o criză economică mondială, lucrurile nu s-au înrăutăţit, pensiile se plătesc, banii din străinătate vin, oamenii nu mor de foame. Ok, ok, cârcotaşilor, aveţi dreptate - a fost la fel… de rău. Este adevărat, parcă nu au mers lucrurile în jos, dar nici schimbări în sus nu vedem. Statul pe loc pare un sport naţional pentru Moldovioara. Uite de aici apar şi regretele: nu reuşim să facem mai nimic în plus. Ne uităm pasivi cum trece timpul pe lângă noi, iar asta într-un timp istoric în care trebuie să alergi pentru ca… să stai pe loc. Cu alte cuvinte, când nu faci nimic este ca şi cum ai regresa. Înţelegeţi? Să luăm, de exemplu, o casă în care nu stă nimeni. Uşile, geamurile nu sunt deschise. Mobila nu este mutată. Totuşi, de ce se deteriorează casa mai repede decât altele în care locuiesc oameni? Lucrurile stau exact la fel în cazul Moldovioarei: este ca o casă care se dezintegrează, iar noi nu vedem asta.
-
Integrarea Europeană. Este principalul regret pe care îl avem în 2011. Culmea, asta în condiţiile în care ne conduce o AIE, aka Alianţa pentru Integrare Europeană. Bre, ăştia au în propriul nume promisiunea integrării, deci asta ar trebui să fie prioritatea zero! Aşadar, câte au făcut pentru ca noi, moldovenii, să ne simţim mai europeni? Nimic, zero barat. Aceleaşi cozi interminabile pe la toate ambasadele, consulatele, aceleaşi probleme la vamă, aceleaşi controale umilitoare pentru cetăţenii votanţi. Nu-mi băgaţi pe gât toate documentele semnate şi parafate în conferinţe leşinate. Acordurile nu fac două parale pentru amărâţii care trebuie să aştepte vize în cutii de carton…
-
Pedepsirea vinovaţilor de atrocităţile comise în perioada “revoluţiei twitter”. La sfârşit de an am mai primit o veste care ne-a făcut să oftăm dezamăgiţi. Alţi criminali scoşi de sub acuzare, alţi nătărăi ne arată degetul mijlociu. Cică speranţa moare ultima. Ce te faci, însă, când nici nu ai avut speranţă? Aşadar, vinovaţii nu sunt pedepsiţi. Nici nu vor fi. Mergem mai departe? Călcăm pe răniţi, pe morminte? Regret, dar aşa este.
-
Alegerea unui preşedinte. Pentru mine nu este niciun regret. Nu ştiu de ce, însă, lumea politică a considerat acest lucru prioritatea numărul unu al anului 2011. Totul este o mare prostie moldovenească: îţi pui un scop, nu poţi să-l atingi, baţi în retragere, eşti chinuit de rezultat, lumea te consideră incapabil, colac peste pupăză - vin transnistrenii şi îţi dau peste nas cu alegerile lor. Mai mare tâmpenie nici că am văzut! Nu porniţi războaie pe care nu le puteţi câştiga, stimabili politicieni. Barem atâta minte aveţi?
-
Situaţia economică. E mai rău, e mai bine? Greşit. E greşit. Toată economia moldovenească este greşită şi funcţionează complet aiurea. Ne lăudăm că suntem o ţară agricolă, dar avem pământuri necultivate. Ne lăudăm cu uzine, dar le dăm la fiare vechi. Ne lăudăm cu hărnicia noastră, dar cel mai de succes produs exportat din Moldovioara a fost forţa de muncă. Trist, căci o ţară întreagă ce nu produce, dar are o economie bazată pe consum este o ţară săracă! Se vorbeşte atâta despre întreprinderile mici şi mijlocii, însă doar se vorbeşte. Căci o mică întreprindere este controlată săptămânal - dacă nu e poliţia economică, sunt pompierii, dacă nu e SANEPID-ul, sunt electricienii şi tot aşa. Este sufocant să ai o afacere în Moldova. Este mai uşor să scuip pe tot şi să pleci în Italia. Cum rezistă unii? Cred că merită statui pentru răbdare de sfinţi.
-
Educaţia a fost şi este un mare regret moldovenesc. Fără învăţământ, educaţie, fără cunoştinţe profunde în anumite domenii, cetăţenii unei ţări nu-şi pot ajuta ţara. Un om needucat este în mare proporţie un cetăţean asistat, un om care nu aduce bani, putere, influenţă ţării sale, ci dimpotrivă, numai cheltuială. Omul respectiv nu ştie să se descurce, ajunge la mila statului mai devreme sau mai târziu. Din păcate şcolile moldoveneşti sunt aproape distruse, în facultăţi se face carte doar de amorul artei. Ne plângem că avem studenţi prea mulţi, dar e o greşeală. Avem prea puţini studenţi. Ar trebui să fie mulţi, mulţi, mulţi, cu singura condiţie de a învăţa cu adevărat ceva! Regret faptul că acest ministru Şleahtiţchi are atâtea grade ştiinţifice, atâtea studii şi nici un rezultat… Ne trebuie un Onisifor Ghibu!