BitTorrent si Megaupload nu mai functioneaza in India, dupa ce un studio de productie a reusit sa ii convinga pe judecatori sa oblige providerii de Internet sa le blocheze. Un purtator de cuvant al studioului Reliance Entertainment a declarat ca aceasta este singura cale de a impiedica pirateria online.

Este pentru a treia oara in acest an cind compania Reliance convinge Inalta Curte din India sa includa providerii de Internet in razboiul drepturilor de autor. Acestia au luat amenintarile in serios iar, din Ajunul Craciunului, utilizatorii care incearca sa acceseze mai multe site-uri de torrente, intre care Megaupload, au primit mesajul: “Site-ul a fost blocat. Copyright Reliance Entertainment, Toate drepturile rezervate”.

Cei de la Megaupload au declarat ca masura de a le interzice site-ul in India este o sansa nemaipomenita de a-si testa tehnologiile anti-blocking.

Oficialii Reliance au declarat ca blocarea Megaupload, BitTorrent si Filesonic are rolul de a stopa piratarea celui mai recent film, Don 2. Cu toate acestea, compania nu a blocat doar anumite torrente sau URL-uri, ci domenii intregi.

“Toate site-urile ca Megaupload si Filesonic se afla in afara Indiei si ele promoveaza agresiv pirateria online. De fapt, pasi precum ordinul judecatoresc in cazul John Doe sunt singurii pasi pe care noi, detinatorii drepturilor de autor, ii putem face”, a declarat Sanjay Tandon, purtatorul de cuvant de la Reliance.