Lui Westbam i-au ieșit bine toate imnurile pe care a fost chemat să le compună pentru Love Parade (edițiile berlineze), dar ăsta, unul, din 2006 întrece orice măsură! Este, în fiecare minuțel al lui, o capodoperă. Gândit până în cel mai mic detaliu, făcut să mobilizeze mulțimile de ravers întru celebrarea frumosului, marelui Nimic: sărbătoare & dans, mișcare și surâs, cui să-i mai pese de psihologii și filosofii existențiale, de „înalta literatură”? Puține lucruri de pe lume ar putea să se măsoare în luptă dreaptă cu dansul și cu sunetul fără vers și să câștige.
Un tact de breakbeat crăcănat, gospodăresc, dar cursiv, precis, unde Techno-Papst Westbam e maestru, peste care se suprapun armonios ca-ntr-un tipar primordial clapele apăsate sincopat, cu o infimă lunecare - aluzie la gloria Members of Mayday, Westbam probând consecvență cu sine însuși, omagiind legătura subterană dintre Mayday și Parade - și vocea feminină niggerish-suav-melancolică, în stare să topească și cele mai țepene rezistențe. Sincopa se insinuează fără jenă, ca o amușinare sub coadă, ca o mână ce greblează lin prin păr, ne uităm în zare să vedem dacă s-a adunat lumea cea multă, nările freamătă, se deschid larg, îmboldite de feromonii din aer, de parfumul fin de transpirație curată, de bronz natural, parfumul chefului de viață, al mușchilor tensionați sub epidermă, al sfidării.
United States of Love.