Ceea ce vede zilele acestea o lume întreagă la televizor poate fi diagnosticat chiar şi de un psihiatru care a făcut facultatea la fără frecvenţă ca schizofrenie în masă. Coreea de Nord este un fel de incubator de tâmpit oamenii. O ţară în care până şi cele mai triste închipuiri ale lui Orwell au devenit realitate. Adică, bre, nu poţi să-i vezi pe oamenii aceea plângând în hohote fără ca să te întrebi, oare sunt normali la capurile lor rotunzi? Groaznic, dar în aceste zile, în Coreea de Nord, oamenii se adună şi organizează un fel de concerte cu bocete. Oare ei cred în lacrimile lor de crocodil? Cei care au doi neuroni în plus probabil că sunt conştienţi de mizeria în care sunt nevoiţi să-şi ducă viaţa şi se fac că plâng. Restul, săracii, reduşi la stadiul de animale, ce să le ceri?
Nu vreau să-i compar pe nord coreeni cu moldovenii, dar nu pot. Un michiduţă îmi şopteşte că există multe lucruri în comun. Poate şi prin prisma faptului că noi am fost Coreea Europei ani în şir. Poate şi prin faptul că avem o Coree peste Nistru. Nu ştiu cât de ciudat o să vi se pară, dar Coreea e un loc care atrage mii de turişti anual. Ce caută aici “îmbuibaţii din vest”? Senzaţii tari, evident, dar îi împinge şi curiozitatea de a fi păşit într-o zonă controlată de “Big Brother”, unde individul contează cât o pată pe ciorapul stâng. Apropo de Coreea noastra, cine a fost în Transnistria? Să ridice mâna în sus. Cine nu, să meargă. Serios, să meargă.
Transnistria, Tiraspolul în special, este unul dintre puţinele locuri din spaţiul CSI în care s-a conservat Uniunea Sovietică. S-a conservat atât pe străzi, cât şi în capul oamenilor. Ori de câte ori mergeam în Transnistria, fie cu diferite filmări, fie în incursiuni personale aveam impresia că mă întorc în timp. Am făcut ochii cât cepele când am văzut automate de apă gazoasă pe stradă. Ştiţi voi, aparate ca acelea care îl scuipă în faţă pe lupul din “Nu pagadi” după ce acesta strică paharul. Mda, Transnistria ar putea să se numească şi Nostalgistria. Miliţienii au aceleaşi uniforme, secera şi ciocanul sunt peste tot, Lenin la fel, până şi feţele oamenilor sunt sovietice.
Apropo de oamenii de acolo. Sunt fenomenali! Venise unul la noi în sat. Aflaseră consătenii mei că era din Transnistria şi, curioşi, l-au luat la întrebări, cum e pe acolo viaţa, cum mai stau lucrurile? Dacă l-ai fi ascultat fără să ştii despre ce este vorba, ai fi avut impresia că nu locuia în cea mai săracă regiune din Europa, ci în Las Vegas ori Paris. Da, gazul, apa caldă şi pâinea sunt ieftine. Numai că nu totul se reduce la gaze. Omul are nevoie şi de altceva. Dar era greu să-l fi convins pe acel tip de contrariul lucrului. El ştia că o duce bine. Venea şi cu argumente: la televizor se vorbea de câteva zile despre scumpirile din Moldova şi despre creşterile pensiilor din Transnistria. Îţi venea să urli: Head and Shoulders, spală creierul pâna la cea mai mică circumvoluţiune cenuşie!
Mai mult, le ştiţi pe femeile acelea, rusoaice dolofănuţe, care fac parte din nuş’ce comitet pentru apărarea patriei? Doamne fereşte să le pici pe mână şi să vorbeşti româna. Te linşează. Încă ceva, la universitate aveam nişte băieţei din Tiraspol. Pe lângă faptul că habar nu aveau de limba română, se făceau foc şi pară dacă îndrăznea cineva să le vorbească de rău “Patria”! Coreenii noştri, la fel ca şi coreenii lor, au fost atât de bine preparaţi, că nu mai au discernământ.
Cum îţi dai seama dacă un om este oleacă nebun? Are pupilele fixe şi atunci când îi vorbeşti despre faptul că adevărul este mai mult sau mai puţin diferit se înfierbântă, se închide în argumentele lui. Nu contează cum se numeşte dictatorul acestor oameni: Smirnov, Kaminski, Kapisci, Ping Pong sau Pong Ping. El moare, se schimbă, însă sistemul rămâne. Din nefericire, chiar şi după colapsul sistemului - odată tot se va întâmpla, iar Transnistria şi Coreea vor depune armele - trebuie să moară câteva generaţii până când paranoia de masă să dispară. Şi încă ceva, la moartea lui Vladimir Voronin câţi înlăcrimaţi vom vedea?