Nu ştiu de ce s-au cramponat toţi moldovenii în alegerea unui preşedinte? Atât de tare are nevoie Moldovioara de un şef de stat, încât bebeluşii nu mai sug ţâţă, iarba nu creşte, nici porcii nu se îngraşă. Toată ţărişoara este într-o aşteptare frustrantă. Dar de ce? Eu nu înţeleg. Avem Parlament, avem Guvern, avem instituţii? Da. Suntem în regulă. Ah, era să uit, avem până şi preşedinte. Interimar, dar tot preşedinte. Deci, să ne scutească politicienii ăştia cu balele lor pe la televizor.

 

Da, veţi spune, dar dacă nu se alege “un prezâdent”, iar alegeri? Este adevărat, suntem în alegeri prelungite de câţiva ani. Pe politicianul moldovean nu-l hrăni, însă dă-i campanie electorală. Va fi cel mai fericit. În schimb, noi, alegătorii ne săturăm repejor de jocul ”Fraierii votează, şmecherii se îmbuibă”. Schema este simplă, politicienii ne mint în faţă şi noi îi alegem pe cei care par olecuţă mai puţin mincinoşi. Numai că la un moment dat nu mai are niciun haz. Aşadar, problema nu este în preşedinte! Să spunem lucrurilor pe nume, nu lipsa şefului de stat ne deranjează, ci mai curând alegerile.

 

Dacă faci un sondaj în rândul politicienilor din Moldovioara, cu siguranţă majoritatea îţi va spune: “Alegeri repetate? O prostie. Pierdem bani, timp, respectul cetăţeanului.” În concluzie, şi cetăţeanul, şi politicianul sunt impotriva alegerilor. Să lăsăm atunci dracului lucrurile aşa cum sunt: preşedinte interimar, guvern şi parlament de coaliţie. Şi cu asta basta! Altfel ne facem de râs în faţa lumii. Mai întâi formăm de dragul legii o comisie, care aşteaptă până la ora 12 cel puţin o candidatură. Nu vine nimeni. Ce înţeleg străinii din asta? Că funcţia de preşedinte al Moldovioarei este mai ingrată decât munca de măturător, decât munca de vidanjor. Se întăresc în convingeri când văd în sfârşit un candidat, un emigrant din Africa. Încântător. Râd ruşii de noi de se umflă la burtă. Râdem şi noi, dar cu jumătate de gură. Ne discredităm cu alegerile acestea şi nici nu avem o imagine prea şlefuită pe afară.

 

Când colo, şi fraţii noştri, “transnistrenii”(ce nume de popor, transnistreni, parcă ar fi locuitorii planetei Zulu) ne dau o lecţie. Ei sunt absolut capabili să-şi aleagă preşedintele. Noi, ne cotârcim de ani buni deja. Superb! Dacă îmi permiteţi o glumă macabră. Eu zic să preluăm experienţa fraţilor români. Ţineţi minte de la lecţia de istorie “Unirea Principatelor Române”? Cum a avut loc? Simplu, era anul 1859, iar Cuza a fost ales domnitor în Ţara Moldovenească, după aia poporul l-a cerut şi în Ţara Românească. Repetăm figura? Adică, aşteptăm ca “transnistrenii”(ha-ha-ha, nu mai pot, ce nume pot să aibă ăştia…) să-şi aleagă preşedintele, după care ieşim cu mic cu mare în PMAN şi strigăm: “Noi votăm Kaminski!” sau “Noi votăm Şevciuk!” Mişto, nu? Omorâm doi iepuri dintr-o lovitură. Unu, ne alegem cu un preşedinte, doi, reîntregim Moldovioara Mumă.