Aviatorii români de elită: Constantin (Bâzu) Cantacuzino


Constantin Cantacuzino (cunoscut publicului larg ca Bâzu) (n. 11 noiembrie 1905 – d. 26 mai 1958) a fost unul dintre aviatorii militari de elită al celui de-al Doilea Război Mondial.

S-a născut la București. Tatăl său a fost Mihai Cantacuzino, iar mama sa Maria Rosetti, amândoi descendenți ai unor vechi familii nobile Cantacuzino.

Constantin a urmat cursurile unui liceu în București, iubind sporturile, practicându-le tot timpul. A fost un excelent motociclist, câștigand de multe ori. A fost și pilot de curse, stabilind un record mondial la cursa Paris - București. A jucat tenis. De asemenea, a fost și căpitanul echipei Române de hochei pe gheață la Campionatul Mondial din 1933.

În 1939, Constantin Cantacuzino a câștigat concursul național de acrobație aeriană cu avionul său Bu 133 Jungmeister, iar în 1941 a fost numit pilot șef al companiei naționale de transport aerian LARES, precursoarea interbelică a societății naționale de transport aerian, cunoscută ca TAROM.

Unități militare unde a funcționat:
5 iulie – 31 octombrie 1941: Escadrila de Luptă Nr. 53 (53rd Fighter Squadron )
26 aprilie 1943 – 31 mai 1944: 7th Fighter Group
31 mai 1944 – 9 mai 1945: 9th Fighter Group

Misiuni aeriene de luptă – 608, victorii omologate -56, victorii probabile – 12. Este inclus în Lista așilor aviației române din cel de al Doilea Război Mondial.

Sursa: wikipedia

Sursa
2011-12-18 16:18:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:35:53Interviu RomStoria: Primul student rom la Sydney —» Curaj.TV | Media alternativă
13:51:31APROAPE DE PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
10:18:33Crisecco apare în variantă nouă —» Fine Wine
10:03:46Lansarea cărții ilustrate ”Legenda Bradului” de autoarea Cristina Rusu Trandafir —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:18:14Vasile Costiuc, acid ca niciodată! Atletismul și dubinca. Curățenie olimpică. Lupta cu Viorel 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
10:02:22Probabil, cea mai bună Floricica din Moldova —» Fine Wine
12:18:07Fautor lansează primul său spumant – Bliss —» Fine Wine
10:15:38Călărași Divin intră pe piața vinurilor  —» Fine Wine
05:13:03O EDIȚIE ROMÂNO ITALIANĂ —» Leo Butnaru
19:49:00Dragostea în faptă —» adevaruri biblice
05:10:06YES-EU —» Leo Butnaru
19:52:58Chișinăul în straie europene: Tradiție, diplomație și ritmuri rock de 9 Mai —» Curaj.TV | Media alternativă
19:52:58Chișinăul în straie europene: Tradiție, diplomație și ritmuri rock de 9 Mai —» Curaj.TV | Media alternativă
04:14:50LACONIC —» Leo Butnaru
04:45:54COSMOGRAME —» Leo Butnaru
03:11:06oh —» turn up the silence
09:03:59„La izvoarele înțelepciunii” – etapa raională —» BPR Ungheni's Blog
06:35:46Moldova, în premieră la Bienala de arte din Veneția —» Fine Wine
05:54:02DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:34:13Clubul Premier Football. Terenuri în chirie și condiții moderne pentru copii. Europa acasă 💥👏💪 —» Sandu GRECU
16:01:00Patru asociații din Republica Moldova și România lansează platforma civică „Parteneriat pentru Europa” 📣 —» Sandu GRECU
13:55:00Acuză rele tratamente în Germania și Cehia —» Curaj.TV | Media alternativă
13:31:49Ce se întâmplă? | Vești bune din Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
12:24:06L-au tîlhărit în subterană de cățel (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
12:20:58Grijă pentru biciclişti în Elveția – 🇨🇭 Zürich la nivelul următor! 🚲 —» Curaj.TV | Media alternativă