Am revenit pe blog. Desigur, momentul este unul prielnic. În sfârşit avem un candidat ca şi votat la fotoliul de preşedinte. Pe cine încălzeşte acest lucru? Pe domnul Lupu, evident. Restul sau resturile rămân cum le ştim, în sărăcie şi deznădejde. Acum aproape o lună am fost acasă. Vai ce mă mânca mâna să scriu despre vizita mea în Moldovioara. Din păcate, blogul a decis să se opună. Abia acum s-a lăsat convins. Merci pentru înţelegere şi vouă, şi blogului.

 

Nici nu ştiu cu ce să încep povestirea despre micuţa mea călătorie. A durat 5 zile. Pe scurt am plecat pe la 6 dimineaţa din Bucureşti. Asta pentru a nu prinde aglomeraţia de la ieşirile din oraş. Ţi-ai găsit! Cine crede că Chişinăul este aglomerat îl invit în zona Colentina din Bucureşti, pe lângă complexul Comercial Niro unde îşi vând chinezii marfa. Cu chiu cu vai mi-am strecurat eu maşina şi… blană frate. Apropo, nu mă plâng pe drumurile din Moldova românească. Nu mă plâng, dar am câteva întrebări? De ce, în puii mei, le-au făcut prin sate şi eşti obligat să circuli kilometri întregi numai cu 50 la oră? Doi, de ce le-au făcut atât de sinuoase? De parcă a mers un bou, s-a pişat, iar pe dâra lăsată au turnat asfalt. Groaznic! Totuşi, veselia de a-mi revedea ţărişoara mi-a dat aripi. Nici nu am observat când eram deja în vamă.

 

Nu ştiu de ce lumea îi blamează pe vameşi. Mi s-au părut destul de amabili. Nu, nu cu mine. Căci m-au obligat să deschid portbagajul. Au răscolit mult pe acolo, m-au privit suspicios, m-au întrebat de vreo cinci ori a cui este maşina, după care mi-au întors spatele. În schimb, cu domnii care veniseră cu vreo 7 maşini remorcate în trailere speciale erau extrem de binevoitori. Le zâmbeau, fumau împreună, vorbeau degajat la o cafea. O imagine cu adevărat idilică. M-am gândit că îi nedreptăţim pe vameşi când îi considerăm neprietenoşi. În ceea ce mă priveşte m-am decis ca data viitoare să încarc şi eu vreo câteva maşini, poate îşi vor schimba atitudinea. Oricum, am trecut vama, le-am urat o zi bună, mi-au mormăit ceva drept răspuns şi i-am dat talpă spre Chişinău.

 

Care este prima impresie pe care o aveţi când intraţi în Repablic of, of, of Moldovioara? V-o spun pe a mea: impresia de pustietate. În suflet şi în jur. Satele mi se par părăsite, drumurile mi se par pustii, ochii oamenilor la fel. (va urma)