Interpretarea celor zece porunci biblice sau DECALOGUL-ui

În aceastăinterpretare a poruncilor din decalog, voi încerca să utilizez metodagramaticală și cea psihologică. Semnificația ce va fi descrisă, din startnecesită percepută ca una mai mult sau mai puțin subiectivă, pe alocuri fiindinterpretări axate pe aspectele morale, și cu o detașare de parteareligiosului; în sens că, felul în care vor fi interpretate aceste porunci, vafi unul neutru, redând ambele părți văzute.Conformcelor zece porunci, soțiile sunt proprietatea bărbatului lor, căsătoriaînseamnă transfer de proprietate (de la tată la soț), iar femeile sunt maipuțin prețioase decât proprietățile imobiliare, fiind menționate în urma lor.  Adulterul este încălcarea dreptului de proprietateal unui bărbat.[1] Deci, celezece porunci se adresau doar bărbaților evrei.Variantaporuncilor analizate/interpretate aici, nu este nici cea ortodoxă, nici ceacatolică sau luterană, ci a învățăturii iudaice.

Primaporuncă: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău.”Aceastăporuncă neagă existența altor zeități, în afară de singurul Dumnezeu adevărat.Ceilalți dumnezei fiind falși/inventați. În acest fel, îndemnând credinciosulsă abandoneze alte idei cu referire la vre-o zeitate în afară de cea absolută. Absolutizareazeității, se dovedește prin noțiunea logico-gramaticală ce formează porunca, șidacă extragem sensul din cuvintele „Domnul, Dumnezeul”, l-am putea traduce ca„autoritatea supranaturală” sau „conducătorul atotputernic”. Caracterulpsihologic din porunca iudaică „Eu suntDomnul, Dumnezeul tău.”, poate fi perceput ca unul mai mult sau mai puținautoritar, fiind vizibilă evidențierea eului „eu, domnul, dumnezeul”, prinaceastă observ prezența unei manifestări de caracter personalitate/„ceva” cu tendințenarcisiste, pornind îndemnul/poruncirea abandonării „străinului” din viața„ta”/oamenilor.  Interpretând„citatul”/porunca în acest fel, și căutând de a da o explicație cu referire lacaracterul ce se ascunde sub aceste cuvinte, aș putea spune că este unulxenofob, orgolios și totodată narcisist, acestea fiind observate în dorința dedominare, atenție, sacrificiul omenirii, toate în favoareacredinței/devotamentului spiritual față de El/Dumnezeu.Porunca adoua „Să nu ai alți dumnezei afară demine. Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care suntsus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nute închini înaintea lor și să nu le slujești.”. Porunca respectivă esteîmpotriva creării unor idoli sau a unor reprezentări vizibile, oricare dinaceste idolatrizări fiind una falsă. Cum amdescris și mai sus, referitor la caracterul psihologic, porunca a doua vine înapărarea și susținere pentru cea dintâi, cultivând un nihilism, excluzândsemnificația divină și întruchiparea acesteia din tot ce este ca formămaterială în timp și spațiu; accentul fiind exclus de pe material și zugrăvitîn cel ideologic, axându-se pe partea spiritualului, care este mai puternic caorice forță materială; aici exclusă fiind orice înfățișare/chip și nume, înafară de singura semnificație „interioară” a divinității, ca superior/Dumnezeusuprem/absolut.La nivellogico-gramatical, observăm prezența negației în fiecare propoziție, aici fiindabsolutizată divinitatea prin negarea a tot ce nu are vre-o legătură cuEl/subiectul „vorbitor”.Porunca atreia „Să nu iei în deșert NumeleDomnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va luaîn deșert Numele Lui.” Aici, se observă, cum prin această poruncă, recomandă/impunedonarea a tuturor părților pozitive a omului, către atotputernicul Dumnezeu,astfel, excluzându-se orice gând/vorbă batjocoritoare către El, debarasându-sede emoțiile/trăirile negative a celor vii. Orice întâmplare, fie ea bună saumai puțin bună, nu poate fi atribuită cu dezacord/ură – zeității, căci acestaelimină orice drum către sine – care aduce forțe negative. O simplă luare îndeșert, a adevărului absolut/zeității supreme, îl poate duce pe cel păcătos,către o pedeapsă neevitabilă, autoritatea supremă, în acest mod, își întăreștecaracterul și autoritatea, obținută prin amenințarea celora din afaradominanței sale. Primelepatru porunci, în comparație cu celelalte șase, sunt considerate și acceptate,ca fiind cele ce țin în mare parte de devotamentul și credința față deDumnezeu, însă consider că, a patra conține în sine și latura ce ține demoralitate, liniștea interioară și detașarea de materialitate. Deci, a patraporuncă, sună în felul următor: „Adu-țiaminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.” Această zi conține în sine maimulte semnificații, prima semnificând ca fiind ziua sabatului, când evreii seodihnesc (Sâmbăta, ultima zi dinsăptămână), la fel cum și Dumnezeu s-a odihnit după ce a creat omenirea.Pe lângăceea, că legea a treia interzice credincioșilor să i-a în derâdere numeledomnului, acesta își atribuie o sărbătoare, în care creștinii ar trebui săsacrifice gândul/moralul în numele atotputernicului. Tendințele narcisiste ale „subiectului”, sunt până aici,vizibile/observabile, prin caracterul iubitor de sine, educând creștinul, cătreun devotament și un egoism religios, trezind o dragoste violatoare, cătrezeitate (sine). A doua parte a semnificației acestei porunci, ține totodată șide partea morală a omului, și anume ceea, ce se numește odihnă și relaxare; deaici fiind vizibilă cărarea libertății, care permite omului, să simtă și o altălatură a vieții, și anume acea a spiritualului/detașării de material, uitareade griji/probleme/ocupații, astfel, având posibilitatea de a simți că esteliber.Porunca acincea „Cinstește pe tatăl tău și pe mamata, pentru ca să ți se lungească zilele în țara, pe care ți-o dă Domnul,Dumnezeul tău.” De aici pornesc poruncile, ce țin de codul moral, al multorculturi, legi – care țin de datorie și respect, nu doar față de Dumnezeu, darși față de cei din jur, începând de la părinți/frați/surori și continuând pânăla cel mai îndepărtat/dușman. Respectareapărinților, în diverse culturi, care nu au vre-o legătură cu doctrinelecreștinismului, este prezentă, și presupune o normă morală, părinții fiind ceicare prin ajutorul părinților/părinților lor, au dat viață unei ființe vii careastăzi este în viață, și acest sentiment de respect/ură către părinți, esteprezent în sufletele multor oameni, deoarece datorită părinților și anume mamași tata, care și-au sacrificat o parte din sine pentru a da naștere unei noiființe. Porunca respectivă, fixează o seninătate în sentimentelecreștinilor/poporului evreu.În oricesocietate contemporană, omorurile sunt sancționate prin lege. A șasea poruncă „Să nu ucizi.”, sună la fel ca orestricție, și orice restricție dată de Dumnezeu și încălcată de om, presupunepedeapsă. Dar pe lângă acest caracter de restricție/amenințare, poruncarespectivă, îndeamnă spre o armonie socială, astfel fiind posibilă olibertate  și orice om având dreptul laviață, soarta acestui din urmă fiind hotărâtă doar de către Dumnezeu, și nici oaltă ființă umană nu este în drept de a lua viața unui om; căci libertatea de atrăi este dată tuturor oamenilor, și nu poate fi sustrasă de către vre-o altăființă umană în afara domnului. Această normă morală, este validă pentru cei,care au dorința de a se încadra în societate, căci, pentru a supraviețui într-oanumită societate, este necesar de a respecta anumite reguli, acestea fiind înfavoarea oamenilor, fiecare fiind liber de a-și trăi viața, și nicidecum de asustrage/hotărî destinul altui om.Echilibrulîntr-o familie, ține de atitudinea și interesele partenerilor unul față decelălalt. Poporului evreu i-a fost dată porunca a șaptea „Să nu preacurvești.”, care învață sentimentul dedevotament/respect/sacrificiu între parteneri/membrii familiei, și anume întresoț și soție. Preacurvia, atât din partea bărbatului cât și din partea femeii,presupune o pată a simbolului familiei, o înșelare și păcat, care se manifestănegativ asupra tuturor aspectelor familiei. Respectarea acestei porunci, estepentru cei ce doresc de întemeia o familie trainică, implicând stima reciprocă,înțelegerea și susținerea partenerului, pentru crearea unei familii de lungădurată, credincioasă în Dumnezeul atotputernic, care ocrotește pe cei corecțiîn deciziile luate. Soțul și soția dăruindu-și corpul reciproc, și, relațiilesexuale fiind întreținute doar între ei doi, cu scopul de a da/naște viață;acest devotament simbolizând puritatea familiei.Ceea ce-lface pe un om să se simtă fericit/plăcut, de la posedarea anumitor lucrurimateriale, îl poate face pe altul nefericit, mai ales dacă acel lucru aaparținut cuiva și apoi extras din nu din buna voință. „Să nu furi.”, astfel sună cea de-a opta poruncă din decalogulevreiesc. Furtul, la fel este condamnat prin lege, pe parcursul istoric,această faptă fiind pedepsită prin diverse metode, de la tăiatul mânii până latăiatul capului. Deposedând o persoană de ceva ce-i aparține, hoțul lipseștevictima de obiectul/lucrul care-i servea la anumite activități, și furtul aceva ce-i aparține altuia, îi poate aduce daune/necazuri grave celui dintâi. Acelobiect/lucru, poate fi unica sursă de existență a omului/victimei, și prinsatisfacția dorințelor, hoțul îi fură dreptul de existență a persoanei date, șitotodată, a familiei care este hrănită de acela.A fura, înunele cazuri poate fi echivalent cu, a ucide, și lucrul care-i face viața maibună hoțului, poate omorî o familie întreagă, după care poate urma șisentimentul de vină, acesta din urmă provocând o multitudine de urmări.O minciunăspusă la momentul nepotrivit și persoanei nepotrivită, poate hotărî soarta uneisau a mai multor persoane. Porunca a noua „Sănu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”, presupune o tinderecătre adevăr, și iarăși este o normă morală, care se referă la familie și ceicare sunt aproape acesteia. Sora mărturisind strâmb împotriva fratelui, ar ducecătre o devalorizarea a familiei/neamului, și în genere a imaginii celui cemărturisește în acest fel. Adevărul, este cel ce învinge, în majoritateacazurilor, minciuna este dezgolită, și relația strivită. Porunca respectivă,vine cu învățătura către creștini, de a nu minți.Porunca azecea „Să nu poftești casa aproapeluitău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui,nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapeluitău.”, această poruncă îndeamnă poporul evreu, de a nu dori nimic din celece nu le aparține, și doar o simplă dorință, necesită de a fi exclusă, deoareceaceasta poate duce către încălcarea celorlalte legi din Decalog, și anume, adulterul,umor, furt; astfel, fiind greșit de a încălca aceste porunci, la fel și de a dori doar, acele lucruri. Aici, consider că poruncarespectivă, se axează pe stingerea focului invidios din inimile omenești, căci,invidia, este calea greșită spre care pornește creștinul, și admite astfel de dorințe/pofte.Dorind/invidiind casa aproapelui, robul străinului, bunurile casei, cel ispititpoate ajunge la acțiuni greșite, care ar permite nașterea unor necazuri atât înviața sa cât și în viața celor ce suferă în urma poftei pofticiosului. Dorind/visândnevasta aproapelui, invidiosul poate destrăma o familie, și totodată poate în călcalegea ce spune de preacurvie, adâncind în păcat/necaz, chemând după sine pe celispitit de cel ispitit. Deci, în interpretarearespectivă, am încercat să fiu câte e posibil imparțial, chiar dacă pe alocuri sesimte inversul. Analiza acestui Decalog, este elaborată într-o formă liberă, încercândde a doza obiectivitate și limita subiectivitate, însă până la urmă, orice interpretareinclude în sine câte o picătură de subiectivism.Unele din celezece porunci, sunt valide și astăzi, în diverse culturi, acestea făcând parte șidin legislația a multor țări, cât și din codurile morale nescrise, care susțin armoniaîn relațiile societății, familie, școală, serviciu, etc.Fiecare esteliber de a alege, de cine să fie limitat.
Autor:Bejenari Sergiu

[1]  Sursa precizăriipredestinației Decalogului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_zece_porunci