Nasc și la Moldova oameni
Dragoste
Mai bine să nu te fi văzut nicicând
mai bine eu să fi fost rănită,
mai bine să nu te fi plâns în gând
și să apun liniștită.
Mai bine ploaia ceea cădea peste un veac,
mai eu eram întârziată,
mai bine fulgerul da în acel copac
ce ne-ascunse odată.
Numai așa să nu fie, numai așa,
cum nicicui nu i-aș dori să se întâmple,
măcar marae ia-o întreagă și-o bea
să-ți stingi jarul din tâmple.
Măcar casa ia-o și-o mută din loc,
și-ți trage peste față-un perete,
numai să nu-ți împrumte pete de foc
albul ninselor plete.
Am să mă duc undeva, mai spre zăpezi,
să le împrumut pe-o vreme răcoarea,
nici eu să te văd și nici tu să mă vezi –
să ne vadă uitarea.
*********
El – vânt, El – om, El – viziune plină,
El – purtător de spații vorbitoare
Și leagăn pur în ordinea divină,
Domol plutind pe-o mare de lumină
Adâncă, vie, purificatoare.
Apoi tot el – numai plutiri pe unde,
Topindu-se vertiginos cu-o vrere
De-a fi un punct ce-n sine s-ar ascunde.
Pieri – ntr – un loc și se născu oriunde -
Se contempla. În toate. În tăcere.
Autorul e Leonida Lari.
Azi am recitat toata ziua din aceste versuri. În gînd desigur. Că public destoinic azi nu prea am găsit. Impuls patriotic sau poate mesaje din subconștient 
.
