Există zile în care te trezești(de parcă în celelalte nu), îți faci un ceai, mergi la universitate(sau la serviciu), vorbești cu cei cu care ai vorbit și ieri, mergi acasă( sau nu), îți faci temele(sau nu), mai privești un nou episod din lie to me(te înveți să minți) și după mergi să dormi.
Dar există zile(de parcă până acum n-au existat) care încep chiar de la 12 noaptea, care-s înfășurate în gânduri melancolice cu gust de lapte și zile de vară. Îți simți fiecare răsuflare strânsă la perete și tresari. Zilele alea îs realități smulse din vise neîmplinite și fără șanse de viitor. Îmi pare rău sau bine, dar asta e. Te scoli, totuși, dimineața după ce o noapte ai fost vegheat de către zâna amintirilor aievia ce ți-au lăsat un gust amar. Îți repeți cât naiba mai poți, dar nu renunți pentru că dacă ai face-o te-ai urâ toată viața pentru lipsa de curaj și putere.
E de ajuns cât îs de vinoată și le port pe toate ca într-un sanctuar blestemat. Diminețile cu soare sunt cele mai consolante. Razele sunt unica speranță către ispășire și vrei să te trezești cu el în față, să-i cazi la picioare și să-l rogi pentru o iertare sinceră, fără urme de ipocrizie sau obligație.
Și aș vrea să mă detronezi. Să nu mai simt cât sunt de importantă pentru tine, cât de unică și iubită. Eu îmi doresc să nu mai port nici nimb, nici coaroană. Prea mult timp sunt cea care vrei să o vezi și nu cea care m-am născut. Spuneam că există zile…acum și cu speranțe. Păcat că nu sunt eu care le alimentează, fiindcă eu am zilele mele de care mă preocup și le alimentez cu liniștea mea și cea a prietenilor mei care nu te cunosc sau te cunosc, dar nu te știu.
Vreau să cer să fie șterse dimineți, ceaiuri, întâlniri și priviri ascunse. Șterse de pe scoarța pământului de parcă a trecut un țunami. Să mă ia și pe mine cu tot cu incompatibilitate, romantism de altă dată, tupeism de acum și păcat din trecut.
La revedere și curând la mulți ani.
Filed under: Atitudini
