I’m a bitch I’m a lover/I’m a child I’m a mother/I’m a sinner I’m a sant/I do not feel ashamed…știți piesa? probabil da, sau poate nu, în definitiv, nu piesa ci conceptul pune pe gînduri. Femei cu caractere complexe, care sunt foarte flexibile la orice gen de situație care le vine în cale, femei apte să joace roluri diverse în anturajul dat de o singură viață. Femei puternice, sau care se vreau puternice în ochii și în accepțiunea celor din jur. Asta fără a ține cont că statutul pe care și l-au însușit poate să sperie bărbații din jur mai ceva ca 2 copii și trei divorțuri luate împreună. Pentru că ”se poate și fără ei” și „noi avem puterea de decizie asupra noțiunii de normal în propria noastră viață”. Doar că indiferent de imaginea pe care o construiesc nu există femei într-adevăr puternice. Suntem și noi oameni, și chiar dacă după o eventuală dezamăgire ai să mergi cu capul sus și zîmbetul pe față pînă la ușă. după ce ai să o deschizi inevitabil ai să arunci masca. Da, e posibil să determini propriile priorități și să trăiești după ele, să determini locurile, oamenii, și chiar posturile în care ai să te afli, probabil că dacă tot mergi pe imaginea de femeie puternică ai să fii aptă să cumperi ce vrei tu fără înjoseli anterioare, poate ai să poți să arați cu degetul spre ușă atunci cînd înțelegi că cale înapoi nu mai există, ai să intri în dialog cu orice barbat fiind pe poziții de egalitate, să rămăi tu, invidiată, admirată, bîrfită și judecată de cei din jur.
Doar că cine e responsabil de această imagine? Tu? Sau un El care nu ți-a permis să fi femeie? Și încercînd din start să demonstrezi ceva, cuiva (care probabil din start era indiferent) ai intrat atît de adînc în rol încît pînă și ție a început să-ți placă farsa. Și nu conteaza că te simți în pijama mai bine decît în rochie purtată cu tocuri de 15 cm, nu conteaza că iaurtul uitat de tine săptămîna trecută în frigider se simte la fel de singur ca și tine, ca ai și tu faze ca Bridget Jones cînd cînți piese lacrimogene pentru a te descărca de ”emoții” , că ți-e frica ca de naiba de sărbători și pentru orice eventualitate îți faci nu unul, ci trei planuri despre cum ai să le petreci, că urăști sf.Valentin argumentînd prostește poziția ta, pentru că după aparențe trăiește un om caruia îi este foarte frică de faptul că viața merge pe alături, și pe dînsa nu o intereseaza nici că ții capul sus, nici că ai un adaos la salariu.
Nu există femei puternice, există ființe rănite carora le este frică să ofere coordonatele sufletului. E un soi de categorie de oameni cu handicap emoțional care folosesc proteza cu imaginea dată drept scut. Pentru că a durut. Și pănă și la animale reacționeaza mecanismul de autoapărare de fiecare dată.
