Cele cîteva grade în plus primite drept bonus spre sfîrșit de noiembrie și-au făcut efectul magic și au scos zîmbetele de după fulare și gulerele de la paltoane. Eu între timp fac mușchi la mîini tîrîind manualele voluminoase de la bucătarie în odaie și înapoi, atent, să nu fac pete de cafea pe podea, cu speranța ca dacă nu mă dezlipesc de carte se lipește cumva conținutul ei de mine. Cine spunea că studenția e cea mai frumoasă perioadă din viață?! Toată viața e frumoasă, doar că cît ești student dormi mai puțin și, deci, vezi mai mult din ea 
.
Zilele se succed nu știu cum la fel dar cu un farmec aparte, devine plăcută și pijamaua cu floricele roz la care te reîntorci, și cîntecul nou descoperit alaltaieri, și cănuța din care vine miros de cafea, și tot…pentru că toate astea, toate luate separat, secționate în detalii mici, te fac fericit. Pentru că denotă echilibru. Și cînd ții ochii larg deschiși, și vezi totul fără a mai crea conexiuni cu ceva sau cineva totul pare miraculos. Oamenii frumoși, locurile devenite dragi, lucruri care parcă le-ai ținut mereu în palme. Poate totul e foarte previzibil, poate e aparent fad, dar e comod să știi că ești protejată de orice căderi și revoluții emoționale.
