Deja e noiembrie, iar eu așa și n-am văzut unde-i toamna… decât pe pozele care aduc a Moldova.
Praga a fost mai puțin darnică de culoare tomnatică. Aerul rece, modestia soarelui care zgârcit și rar se arată și cerul posomorât descurajează orice încercare de a ieși din casă. Și-așa-i de trist pentru că știu că iarna are degrabă să vină, și-n locul impresiilor calde despre o toamnă plină de culori va fi un loc gol în memorie, de parcă aș rata o toamnă din viața mea… și nu-a chiar așa de multe toamne în viața unui om…
Nici nu-mi mai dau seama că au trecut atâtea toamne de când nu mai văd cum merge viața la sat toamna, în Moldova, la bunica… Culegerea poamei… mustul dulce din poama proaspăt stoarsă. Apoi vinul… Bruma de dimineață. Apoi livada din grădină plină cu mere, apoi culesul merelor… și eu cu fratele meu (…dor și de el…) nemulțumiți că suntem puși la munca grea de a strânge o căldare de mere, tot amânam responsabilitatea asta până când întunericul se lăsa afară…
Apoi, strânsul ciupercilor cu mămica când găseam pălării frumoase de ciupercuțe înșirate pe pământul umed și acoperit de frunze uscate…
Atâtea lucruri dispar odată cu… dezvoltarea asta a noastră. Nu… desigur că dezvoltarea, urbanizarea nu e un lucru rău, dar atâtea avem de pierdut.
Văzusem câteva zile în urmă un reportaj în care se prezenta întro lumină șocantă faptul că oamenii de la sate sunt nevoiți încă să-și încălzească sobele cu lemne și tezîc pentru a se încălzi. Dar… e o atmosferă cu totul alta în casă, lângă sobă și pe sobă când auzi focul în vatră trosnind, când fugi pe glod afară după mai multe lemne și revii în grabă în casă, plouat, dar cu căldură în brațe.
Ahhhh…
Filed under: Uncategorized
