În sfârşit am trăit s-o vedem şi pe asta. În sfârşit Parlamentul îşi demonstrează pe faţă valoarea adevărata - cea de Piaţă Centrală. În acest caz, pe deputaţi îi asemuim unor vânzători de la tarabă. Şi nu pentru că vând bănci, întreprinderi, funcţii, partide. Despre altceva este vorba. Ia, încercaţi dumneavoastră să proboziţi un tarabagiu spunându-i că marfa este scumpă şi de proastă calitate. O să învăţaţi nişte cuvinţele… Nu vă chinuiţi să le căutaţi în dicţionare. Academicianul Mihai Cimpoi ar trebui să tipărească în fiecare zi câte unul dacă ar urmări cu stricteţe noile expresii licenţioase, pardon, cu licenţă de Piaţă Centrală.

-

“Bleadi”, ceea ce se aude că ar fi spus domnul Lupu la microfon confirmă câteva chestii importante. Stimabilul domn preşedinte, deşi vorbeşte scremut româneşte, nu are nici în clin, nici în mânecă cu limba românească. Am o teorie, corectaţi-mă dacă greşesc, spune-mi în ce limbă înjuri şi îţi spun cine eşti. Doar în momentele de criză, de mare stres omul îşi scoate masca şi devine el însuşi. Explicabil din punct de vedere psihologic: timp de câteva secunde, minute nu mai ai timp să te gândeşti la formă, contează doar conţinutul. Nu ştiu care o fi fost încărcarea plină de stres pentru domnul preşedinte, dar este evident că şi-a scos masca. Am văzut cumva un rusofon?

-

Eu, de exemplu, înjur româneşte. “Să te f..t în morţii mă’tii de jegos nenorocit!”, urlu pe geamul maşinii când îmi taie vreun taximetrist calea. De altfel, înjurăturile ruseşti nu au, în ceea ce mă priveşte, încărcătura emoţională ca în cazul celor româneşti. Pot să-ţi spun “idi na hui” toată ziua. Nimic. De parcă te-aş fi salutat. În schimb, dacă te trimit la origini cu un “du-te’n p..da mă-tii de la..agiu trist”, ooooo, de data asta sunt chiar furios rău, rău. În schimb, domnul Lupu se pare că a înjurat ruseşte. Concluzia vă aparţine.

-

Dar cine nu înjură, mă veţi întreba? Ca în bancul cu copchilul, care a stat o zi întreagă să urmărească cum un popă bate nişte cuie în gard. La întrebarea de ce îşi pierde timpul pe acolo a răspuns genial: “vreau să văd ce zice un popă când se loveşte cu ciocanul peste mână.” Din experienţa mea vă spun, un popă înjură cu cuvinte care au legătură cu viaţa lui religioasă. “Parastasul mă-tii” este un exemplu. Dar de la tribuna celui mai important for al ţării, aş fi aşteptat, totuşi, ceva româneşte. Dacă tot a zis o măgărie, barem în limba de stat să fie. Nu-i aşa, mister president? Ei bine, aici avem o problemă: cum traduci “bleadi”? De când m-am mutat în România am fost întrebat deseori de înjurăturile din limba rusă. Enumeram vreo două şi apoi trebuia să le traduc. La “bleadi” mă blocam. Le spuneam că literalmente - dacă putem spune aşa în cazul picanteriilor - înseamnă curvă, doar că nu are acest sens. Un fel de “shit” ori “fuck” de prin filmele de peste ocean. Aşadar, un cuvinţel urât, dar pe care îl folosim des, des. Deci, cu ce înlocuim “bleadi”? Eu aş merge pe mâna clasicului “fu..u-ţi!”

-

ps: Observaţi, cuvintele licenţioase din text în rusă, engleză nu sunt cenzurate. Cum ziceam, nu au nicio însemnătate pentru mine. Eu nu înjur ruseşte şi nici englezeşte. De fapt, mă abţin să înjur şi în limba mea. Doar când mă mai aprind…