Am iarăşi una din acele zile cînd viaţa mi se pare fără rost, cînd dorul mă macină, cînd amintirile mă consumă, cînd trăiesc regretele neîmplinirii.

Sunt acasă … singură.  Simt că am nevoie de aer. Inima îmi bate din ce în ce mai tare, parcă ar simţi ceva. Cu paşi trişti mă îndrept spre fereastră. Privirea îmi cade imediat pe stropii de ploaie ce curg pe sticla rece care parcă-mi reflectă viaţa. Vremea de afară parcă mi-ar citi sufletul pt că frigul şi tristeţea le simt şi eu, asemeni stropilor de ploaie. Ploaia asta… îmi ingheaţă gîndurile … privesc tristă la jocul picăturior pe geam, par a fi lacrimile cerului.

Ultimele zile simt că au trecut pentru toată lumea înafară de mine, iar cînd mă uit în oglindă mi se pare că nu mă văd pe mine . Mă simt străină de tot ce mă înconjoară, absentă, am senzaţia că trăiesc şi totuşi nu. Încerc să strig dar vocea ce o aud nu o recunosc… Ce s-a întîmplat cu mine?  Simt ca m-am rătăcit şi nimeni nu poate să mă ajute să mă regăsesc. Îmi e foarte greu să mă prefac că totul este bine, cînd de fapt mă afund în tristeţe. Zi de zi mă ascund de mine, de sentimentele mele, încercînd să par puternică în faţa tuturor, dar doare din ce în ce mai tare, iar totul pare atît de greu pentru mine. Aştept în fiecare zi să văd ceva ce mă va pune pe picioare, e singurul motiv pentru care mă mai trezesc dimineaţa. Apoi îmi petrec ziua în absenţă de acel ceva. Cînd în sfîrşit seara vine, inima mea se cufundă în lumea viselor unde mi-e bine …  Doare cînd mă gîndesc la tine … cînd mă gîndesc că ai fost cu mine… cînd mă gîndesc…

Aş da orice să pot da timpul înapoi, dar aşa cum mi-ai spus tu, nu pot schimba trecutul…

Îmi adun gîndurile şi privesc din nou pe geam, la picăturile de ploaie care cad una cîte una, în acelalşi ritm lent cu… Am senzaţia că sentimentele mele alimentează vremea de afară. Deshid fereastra … şi răsuflarea rece a ploii pătrunde în camera goală, o simt în sufletului meu. Închid ochii şi tot ce aud este sunetul stropilor ce cad într-un ritm tot mai lent cu… Pulsul ploii începe să scadă, de parca norii ar muri, pînă cînd încetează ziua. Mi-aş dori ca ziua să nu se fi oprit … E atîta linişte, doar picăturile ploii se aud pe pervaz care îmi inundă timpanele.

Chipul tău îmi revine în minte, retrăiesc imagini clare din tot ce-a fost… aud cuvinte, simt atingeri… parcă sunt rupte din vis. Privesc din nou pe fereastră … e noapte… lumina s-a pierdut în întuneric… Închid geamul şi mă întorc la masa cu notebook, cuprinsă de pătura rece şi închid ochii. O ultimă lacrimă cade pe obraji în timp ce eu mă apuc să-mi scriu sentimenetele, care nu am curajul să le spun nimănui. Le îndrept spre altă lume, o lume a visării, cît aş vrea să fii acolo…