…iar utilizatorii, mai ales cei  în devenire, în marea lor majoritate sunt în spaţiul virtual şi respectiv biblioteca trebuie să exploreze şi această modalitate de a se apropia de ei.

Biblioteca publică Ocniţa se numără printre bibliotecile din teritoriu care s-au implicat activ în organizarea Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii, motiv pentru care a şi fost menţionată cu Testimoniul de laureat  pentru participarea în concursul „Cele mai bune biblioteci publice organizatoare ale lecturii”, semnat de Ministerul Culturii, Biblioteca Naţională şi Comisia Naţională pentru UNESCO. Imagini de la manifestări, în special de la inaugurarea Festivalului au fost plasate pe pagina FNCL de pe Facebook şi au putut fi vizualizate de bibliotecarii din întreaga ţară. Este printre primele prezenţe ale bibliotecii publice Ocniţa în spaţiul virtual şi dna director Maia Taraban, într-un comentariu de pe blog, a găsit cuvintele potrivite pentru aprecierea acestei noi posibilităţi de comunicare:

„Vă mulţumim mult, stimate doamne, pentru posibilitatea de a plasa informaţii de la activităţile bibliotecilor publice de la periferie. Ne-aţi deschis fereastra spre lumea bibliotecară din ţară. Suntem recunoscătoare pentru efortul Dvoastră. Colectivul BPO Ocniţa”.

Este frumos de ştiut că bibliotecile din teritoriu înţeleg valoarea acestor noi posibilităţi de comunicare profesională oferite de tehnologiile web 2.0.

Ieri am primit de la Ocniţa un nou mesaj „Vă expediez secvenţe de la inaugurarea  Terenului de joc aferent  bibliotecii realizat în cadrul proiectului “Copilul de azi – Viitorul de mîine”  cu susţinerea financiară a organizaţiei non-comerciale “People in Need” Cehia şi primaria oraşului Ocniţa”.

Plasam imaginile pe Facebook http://www.facebook.com/pages/Festivalul-Na%C8%9Bional-al-C%C4%83r%C8%9Bii-%C8%99i-Lecturii/265084846839706#!/media/set/?set=a.289851161029741.87569.265084846839706&type=1 … pentru a ne bucura împreună de acest proiect destinat copiilor din Ocniţa. Cineva ar putea  fi tentat să se întrebe ce are un teren de joc pentru copii chiar dacă este aferent bibliotecii cu biblioteca. Nici nu vă puteţi imagina câte proiecte de atragere a copiilor la bibliotecă şi respectiv la lectură pot fi realizate pornind de la acest proiect.  Începând cu un joc nevinovat poţi dezvolta pasiunea pentru carte şi lectură care să dureze mai apoi pe tot parcursul vieţii. În foarte multe ţări sunt folosite chiar şi jocurile pe calculator pentru a se ajunge la o lectură serioasă. Ţările cu tradiţii în biblioteconomie, în încercarea lor de a fi cât mai aproape de utilizatori,  deschid biblioteci în moll-uri, metrouri, gări, aeroporturi, oriunde există fluxuri de persoane care pot folosi timpul liber pentru a răsfoi o carte, o revistă, a se informa folosind metodele tradiţionale sau posibilităţile oferite de tehnologii.

Sper să auzim foarte curând de la Ocniţa cum încearcă să îmbine prezenţa copiilor pe terenul de joc cu metodologiile tradiţionale şi cele moderne  de promovare a cărţii şi lecturii pentru a-i atrage în bibliotecă şi a-i ajuta să revină acolo pe tot parcursul vieţii. V.O.


Filed under: biblioteci