Eu am trăit 4 ani din viaţa mea de student la cămin: 3 ani pe când învăţam la ASEM şi un an aici, la Praga. Aceşti 4 ani au fost suficienţi ca să mă deprind cu gălăgia, cu spaţiul strâmt, cu patul mic şi vechi, cu uşi care împinse mai tare cad jos, cu bucătării aglomerate, cu aragaz ocupat exact atunci când mori de foame, cu lavoare la care nu curge apă deloc şi duşuri fără apă caldă, cu veceuri… nu ca acasă, cu vecini de cameră pe care îţi vine să-i baţi în cuie, cu ferestre prin care iarna vine frigul, cu balcoane de la care poţi din neatenţie scăpa orice (chiar şi pe tine însuţi), cu pereţi plini de inscripţii, inimioare şi postere, etc.
Şi încă atât de multe alte lucruri…
Cu ceva timp în urmă viaţa mea de cămin a luat sfârşit. Spaţiu mai larg, totul nou, totul personal, totul neatins, alb imaculat - ca-n publicitatea cea cu Dero. Dar câteodată, când rămân absolut singură şi mai ales cum e acum – de vreo luna singură în pustietatea asta, îmi amintesc cu atâta drag… de extraordinara viaţă de cămin: de oameni în jur, de discuţii la bucătărie, de certuri şi împăcări cu vecinele de cameră, de pregătirea mâncării împreună, de prietenii la care, dacă intri în ospeţie şi le spui că ţi-i foame – te hrănesc: cu brânză, ceapă şi ceai – şi ai impresia că-i cea mai bună mâncare şi aşa îţi faci cei mai buni prieteni; cu cărţi, caiete şi conspecte comune, cu distracţii de zeci de oameni, etc.
[...] Azi am invitat fostele mele colege de cămin, curentele colege de facultatea din Praga, să mă viziteze. E aşa o plăcere să aştepţi să-ţi vină lumea asta bună în casă şi să-ţi tulbure tăcerea, curăţenia şi spaţiul larg…
Filed under: Uncategorized
