Am realizat aceasta poza ceva timp in urma prin apropierea Ungheniului. Acest apus, acest orizont este o linie de frontiera. Mi-am amintit de imaginea asta zilele trecute, cind lecturam superba carte a lui Oleg Garaz “Territoria” din care citez ( se pot citasi alte bucati exceptionale), ca sa completez fotografia. “In ce consta, pana la urma, toata problema aceasta cu nationalismul, cu neamul, cu originile, cu latinitatea, cu suspiciunile si ura si cu multe-multe si nesfarsite alte probleme de acest gen? O resimt ca o povara pe care refuz sa o mai port in constiinta, deoarece nu mai suport prezenta istovitoare, ingraditoare si atat de parazitara in esenta ei.  Iar raspunsul calm, bland si pe de-a-ntregul lamuritor mi-l da, surprinzator, prozatoarea Ursula Le Guinn intr-un celebru roman, apartinind genului SF: “… Cum poti sa urasti o tara sau sa iubesti alta? Eu cunosc oameni, orase, ferme, dealuri, rauri si stanci. Stiu cum, toamna, razele amurgului scalda un luminis pe o colina. Dar ce rost are sa inconguri toate aceste lucruri cu o granita, sa le dai un nume si sa te opresti cu iubirea acolo unde numele inceteaza? Daca iti iubesti tara inseamna sa urasti ne-tara? Asa cum iubesc viata, iubesc si dealurile…, insa genul acesta de iubire nu are o frontiera a urii”. Doar intr-un SF sa fie posibil asa ceva?“