Mie când îmi place ceva (cineva), îmi place până la sânge, până la tremurat de mâini, până la căutări disperate pe internet nopți întregi, până la creare de mape pe desktop cu pozele victimei și până la citirea tuturor articolelor pe care le-a născut google despre ea (victimă).
Eu mă înflăcărez de fiecare dată când văd un om deosebit, talentat, inteligent și… bun.
Îmi place până la exaltare modestia sinceră și când o întâlnesc la vreun om mare sunt fericită.
În trei zile i-am văzut toate filmele.
Am citit, cam șchiopătând în rusă, toate articolele despre el.
I-am ascultat cu atenția încordată toate emisiunile.
Îmi place atât de mult cum vorbește, cum râde, cum explică.
A venit dintr-un colț îndepărtat al Rusiei la Moscova, fiind convins că actoria este vocația lui.
Spune că venind în capitală nu și-a concentrat atenția asupra faptului cum să devină ca moscoviții, ci asupra faptului cum să rămână el însuși, cum să nu se molipsească de boala metropolelor.
Fiind întrebat de ce nu-l vede lumea pe la serate glamuroase, spune că-l îmbolnăvește falsitatea.
După fiecare spectacol sau film spune că are nevoie de o reabilitare psihologică de câteva luni, atât de mult trăiește cu viața personajului.
M-a impresionat un moment din interviul lui care mi-a părut de o sinceritate bolnavă.
După piesa Hamlet a plecat la un sanatoriu pentru bătrâni și acolo toată lumea era de peste 70 de ani, la care el povestește că s-a simțit atât de bine cu ei, era cреди своих.
Are peste 40, dar arată de 23.
E slab, nu prea preocupat de felul cum arată.
Are piele albă.
Vine la emisiuni în blugi și în tricou, poartă șapcă, le spune jurnalistilor în față că sunt neprofesionoști.
Spune că nu și-a creat până acum o familie fiindcă pe lumea asta trebuie să alegi între viața profesională și cea personală.
Nu există cale de mijloc.

Crede că cei cărora le reușesc ambele, pe una din ele o mimează.
E genu meu de om.
E Eвгений Mиронов.

P.S straniu cum nu găsesc pe lumea asta nicio femeie care să-mi placă.