Insotitoarele de bord,imbracate elegant intr-o uniforma rosie ,cocheta, ne-au intampinat c-un zambet candid labordul avionul Roma –Chisinau. Dincolode blondul platinat (foarte in voga in Moldova si demodat in Occident), purtatde majoritatea moldovencelor, care fara sa vrea ele le imbatranesc, dincolo de dualitatea asta nesuferita de arepeta neaparat instructiunele, anunturile, prezentarile de rigoare de la bordul aeronavei, neaparat si in limba rusa, de dragul unor turisti rusirataciti, am placuta senzatie sa ma simt ca acasa inca din Italia. Mi-ampotolit setea c-un bun vin rosu si am gustat din bucatele savuroasemoldovenesti care mi-au produs o adevarata euforie papilara. La momentul aterizarii,excitarea revederii s-a mai stavilit. Osenzatie de pustiu, de strain, de gol mi-a eclipsat bucuria. Nu mai vorbescdespre platforma aeroportoara a carui asfalt ciuruit nu a mai fost refacut cred ca din perioadasovietica, demarcatoartele aproape ca lipseau,erau invizibile demult nu mai vazusera culoarea alba a vopselei, gazonul lasatin paragina, grilajele de fier care au si ele au vre-o menire erau roase derugina si foarte faorte putine avione, semn ca e putina miscare, putini vizitoatori, putina, agitatie umana. Lamentabilapriveliste – nici o suflare, nici un suflet. O senzatie terifianta de pamant abandonat, inabitat, de-o tara orfana ,pustie fara de oameni, fara viata. La vama, ca si –intr-unstat mic ca Moldova aceasta trebuie sa existe, domnea o mutenie de mormant. Amdedus ca mainile pe care le agita vamesul din cabina sa erau de fapt adresatemie. La salutarea mea, poate prea amabila imi aruncase o privirea suspecta sirigida, iar surasul meu devenit de 3 ani banal era chiar nepotrivit. Asa ca ii multumisem printre dinti,facandu-ma rapid nevazuta. Printr-un alt semn facut de un alt functionar, am inteles ca am prioritate, defapt ca mamele cu bebelusi au dreptul sa treaca fara rand. Deci, o urma deeuropenizare tot exista !!! Asteptam bagajele, intre timp, la cativa metri departare, niste vamesi in uniforme verzi, cutradidionalele placinte-n cap, stateauin picioare, cu bratele incrucisate, formand o coloana in jurul nostru si neurmareau curios, dar vigilent. In momentul cand un calator carandu-si bagajulse apropia de coalona vamesilor ce semana mai degraba cu un alai de nuntasi,unul dintre acestia mai zvelt gesticula grav si-i indica directia pe unde trebuiasa treaca proaspatul aterizat, adica aceicalatori care aveau bunuri de declarat. La intrarea in sala de asteptare, se auzea larma celor de acasa, care sebusculau tragand ochiade spre interior in speranta de-asi revedea multasteptatul oaspete, fie fiica, fiul,mama etc. Erau frumosi, cei de acasa, imbracati festiv, cu flori in mana, emotionati, framantati denerabdare si dor. Ce mai, nu exista credca niciun aeroport in lumea asta care ar avea o asemenea priveliste de sarbatoare. Induoisitorsi totdata foarte trist ! Iar la vazul celor dragi, abia-si retineaulacrimile, sau dimpotriva le lasau sa se prelinga in voie pe obraji lor fiebinti.Copii care intindeau stingher buchetulde flori mamelor lor si acestea printre hohote de plans ii strangeau la piept,cine stie dupa cata vreme.
