Pot fi absolut subiectivă la acest compartiment. Și am tot dreptul. Odată ce simțim, ne confruntăm cu asta, observăm dintr-o parte suntem subiectivi. Suntem oameni.
Argumentez această teză prin:
+Încrederea în oameni este scăzută
+Prietenii cu care ieșim acum într-o gașcă, probabil, i-am cunoscut sau la facultate, sau la un party, poate un ong, posibil prin terțe persoane. Câți dintre noi au prieteni încă de pe băncile școlii? Puțini. Să fim sinceri.
+Uităm de respect. Și nu vorbesc de cedarea locului, pentru că ești amabil. Sau de modul de salutare, vorbire. Uităm că există și anumite reguli în prietenii. Reguli, nescrise, firește. Dar, totuși reguli importante.
+Ne bârfim. Oare prietenii fac așa? Azi, da. Pentru că e mai interesant, aflăm lucruri noi. Inventate.
+Locuim la distanță. Dacă o relație de prietenie este greu de menținut la distanță, ce să mai vorbești de o relație de dragoste?!… Acum nu ne mai trimitem scrisori, pentru că avem emailuri, facebook, Google+, etc. Dar scrisorile erau mai așteptate cândva. Demult.
+Avem multe cunoștințe, unii ditnre ei îi numim prieteni, dar dacă cineva ne întreabă cine e un adevărat prieten pentru tine din ei, nu știi ce să răspunzi. Parcă și cu Dumitru ai avut momente când ați vorbit po dușam pentru că se simțea prost, parcă și Angela a fost aproape când aveai nevoie. Și, totuși, nu e același lucru.
+Ei trebuie să aparțină aceleiași clase sociale ca și noi. În fine, alegem prietenii, direct, după banii care îi au. Nu zic conturi în bancă și multe zerouri, deoarece tind să cred că nu ne-am stricat atât de tare.
Și…mie m-i dor de prieteniile sincere.
Filed under: Atitudini
