“IDIOTUL”

Geniu. Geniu al literaturii ruse și-al lumii.
Mai citisem de Dostoievski “Umiliți și obidiți”, “Amintiri din casa morților” și “Crimă și pedeapsă”.
Observasem o înclinație spre misticism și delir, dar personaje atât de ieșite din tipare încă n-am întâlnit.
Cam greu să încerci să definești ceva atât de complex.
Am mai citit romane, dar acolo complexitatea consta fie în limbaj, fie într-o înșiruire de evenimente întortocheate cărora le pierzi firul și noima.
Dostoievski se citește lejer, fără cuvinte exagerat de sofisticate și fraze încâlcite, și totuși greutatea e în subtilitate, undeva în profunzime.
Esența nu e pusă pe tavă, ea stă ascunsă printre rânduri și se vrea descoperită.
Am citit greu, cu capitole pe care nu le înțelegeam noaptea și la care reveneam dimineața, cu mintea limpede ca să le pot atinge înălțimea.
Personaje cu trăsături de caracter de neconceput.
Mâșkin – întruchiparea creștinității pe pământ.
Un fel de Hristos batjocorit pentru bunătatea inimii. Atât de departe de realitate și luat în derâdere de reprezentanții unei lumi viciate.
Suflet inocent de copil, care vede dragostea ca pe o formă a idealului. Ideal ce nu se atinge, ci doar se păstrează cu sfințenie și se admiră.
Nu am rezistat tentației și am văzut și filmul.
O producție rusească în care Евгений Миронов își interpretează rolul genial.
Fără scene intime triviale, caracteristice filmelor americane.
Am observat de multe ori că subiectul multor cărți de răsunet este mutilat de regizorii de filme, în scopul de a-l face mai comercial.
Nu e cazul rușilor. Ei își respectă valorile.