Cu adâncă amărăciune şi cu tristeţe multă vă anunţ, dragi prieteni, că simpaticul Kolea, cel care mi-a/ne-a făcut viaţa frumoasă, nu mai este în viaţă. Aseară nu-şi mai mişca decât una din aripioare, se răsturnase pe spate, iar branhiile i se mişcau olecuţă. Am înţeles, era sfârşitul bunului, veselului, drăguţului Kolea. Nu o să spun că lumea a pierdut cel mai gălăgios şi mai simpatic peşte, pentru că lumea nu ştie cine a fost Kolea. Noi ştim. Şi de asta la noi în casă s-au vărsat lacrimi pentru carasul simpatic.
-
De altfel, era o chestiune de timp până când Kolea ne-ar fi părăsit. Am mai scris despre asta: http://cojocari.ro/2011/08/kolea . Şi uite că după ce am scris acel articol, dragul de Kolea şi-a revenit parcă. Plecam de acasă, veneam seara, ne apropiam de el, redevenise la fel de zglobiu. Mai înota un pic cu burta în sus, dar părea doar să se alinte. Mânca binişor, începusem să credem că o să-şi revină. Kolea, care şi-a primit numele pentru că a ajuns în casa noastră de Sfântul Nicolae, ar fi împlinit pe 6 decembrie 3 ani. A murit, săracul, pe 2 septembrie.
-
După cum am zis era un peştişor foarte vesel. V-am povestit şi de prietena lui de plastic, cea pe care o lovea de pereţii acvariului făcând gălăgie, şi de ochişorii negri cu care privea lumea înconjurătoare de după sticlă. Sărăcuţul Kolea. Mi-e milă de el. Mă gândesc, oare ce l-o fi dat gata? Căldura mare, mâncarea prea multă ori prea puţină, apa proastă… Mă gândesc, totuşi, că 3 ani este suficient pentru un caras, chiar şi unul atât de drăgălaş cum era iubitul nostru Kolea. O să-l îngropăm, căci nu ştim ce altceva putem să facem cu un sufleţel înotător şi fără glas. Mai jos, drăgul de Kolea în mare formă, când alerga prin acvariul său, plin de viaţă şi de vise de peşte… Kolea, o să ne lipseşti!
-
-
