La Campul Romanesc din Hamilton am cunoscut, recent, una dintre cele mai distinse personalitati ce activeaza in cadrul comunitatii romano-basarabene din Canada, si anume Lia Popovici.  Cu farmecul si frumusetea caracteristice femeilor noastre, ne-a electrizt pe toti cei prezenti.  Descriind Basarabia si-a descris si copilaria, adolescenta, parte din tinerete, petrecute la bastina.  Mi-am dat seama de complexitatea dragei noastre Lia cand ne-a povestit cum imprastia manuscrisele scriitorului Nicolae Dabija prin piata, in anii aceia cand ea, copil fiind, avea curajul sa se avante in lupta pentru apararea demnitatii nationale.  Cum poti fi indiferent fata de cineva care isi invata semenii sensul verbului “a procura”, in ciuda fragezimii varstei?  Cum sa nu apreciezi o mamica a doua fetite, atat de devotata cresterii acestor fiinte?  Cum sa treci, fara sa observi, cat de implicata este Lia in viata comunitatii, organizand-o, ajutand-o sa-si regaseasca identitatea, conducand-o catre partile de bine ale tranzitului nostru prin aceasta lume?  Si, mai ales, cum sa nu remarci harul poetic ce o carcterizeaza pe presedinta organizatiei “Moldova-Canada-Link” cu sediul in Toronto, Canada?  Din volumul ei de poezie, intitulat atat de sugestiv,”Liricul Polen”, si prefatat de scriitorul Nicolae Dabija, am ales poezia “Limba noastra cea romana”, avand in vedere ca suntem in miez de sarbatorire a multpatimitei noastre limbi, pe 31 august.
Trist se-ncrunta astazi cerul:
Limba mea vorbita dulce
De Eminescu, de Vieru
Rastignita-i azi pe cruce!
Junii umplu Piata Mare,
Tricoloruri…Lume multa…
Sa se-auda-ntre hotare
Limba noastra cea duruta!
Scarba rosie, haina,
Tradatoare, sovinista,
Limba ta ne e straina,
E-un blestem. E comunista!
Stapani sunteti? Vai, iertare!
Numai limba e stapana!
Toti vom cere-n Piata Mare
Limba noastra cea romana!
Cand Lia Popovici venea pe lume, in anul 1982, noi, tinerii de atunci, de pe ambele maluri de Prut, cantam in cor urmatoarele versuri;
“Macar atat din toate sa ramana,
 Din tot ce-am patimit la focul mic,
 Un vers, o spovedanie, un cantec,
 De partea celor care n-au nimic.
 Niciodata, niciodata,
 Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi.”
Stia, autorul acestor versuri, ca, in acelasi timp cu aparitia versurilor sale, Basarabia nastea o talentata Liuta, ce avea sa creasca si sa implineasaca cerinta stihurilor?
Se cere un vers, iar acesta se gaseste pe tot cuprinsul poemului.  Nu gresim nici daca afirmam ca versul este alcatuit sub forma de spovedanie.  Si, desigur, orice muzicia, ar putea gasi note splendide, pentru ca poemul Liei sa devina cantec.  Iar in final, putem afirma, fara teama de a gresi, ca gandul nobil venit dintr-un suflet nobil de poetesa, se adreseaza, in primul rand, tocmai “celor care n-au nimic”.  Adica celor ce li s-a luat graiul, li s-a furat istoria, li s-a schimbat identitatea.  Poemul vine ca o nota de protest fata de aceste samavolnicii, oferind “celor care n-au nimic” cel mai important constituent psihologic, si anume “SPERANTA”, ce nu trebuie sa moara vreodata. 
Suntem singurul popor din lume care-si sarbatoreste limba printr-o sarbatoare nationala!  De ce?  Deoarece  regretatul Grigore Vieru spunea despre limba romana ca “este unica limba prin care, in sfarsit, il poti cunoste, direct pe Dumnezeu”.   Sau, ca “limba romana este oastea noastra nationala”.  Daca unii spera in arme atomice, de distrugere in masa, noi speram sa ne gasim apararea in limba romana si-n bunul Dumnezeu.  Cata profunzime si cat adevar in aceste minunate cugetari, nu-i asa?  Ma bucur pentru contemporaneitatea cu Grigore Vieru, vibrez ca avem in neamul acesta, asa de incercat, Vitorii Lipan precum Liuta Popovici, iar asta nu poate decat sa ne dea convingerea ca nu vom putea fi striviti vreodata, oricat s-ar stradui satrapii acestei lumi s-o faca.  Cele doua vlastare pe care tanara poeta le creste nu pot fi altceva decat continuarea frumosului, curajului si a demnitatii.  In felul acesta venim din cele mai stravechi timpuri si, tot asa, ne continuam, imperturbabil, mersul prin colbul acestei lumi plina de mistere si curiozitati.
Sa ne traiesti, tanara domnita! Dumnezeu sa-ti lumineze mintea, permanent, pentru a ne aduce versuri care dau speranta, descopera frumosul si invita la meditatie profunda despre cine suntem, din ce sursa venim si incotro ne indreptam.  Invit, cu aceasta ocazie, pe toti cei ce fac umbra pamantului in biciuita noastra limba, sa considere sarbatoarea limbii romane din 31 august 2011, semnatura speciala a Liei Popovici, care, in ciuda departarii de bastina, nu uita ca darul dumnezeirii, cel mai important, dupa viata, desigur, este sfanta limba vorbita, fara de care am fi, infinit mai saraci.  SINE IRA ET STUDIO!  Cu asta am facut fata tuturor vitregiilor, cu asta ne-am croit drum prin negura vremurilor.
Fie, ca ocrotirea divina sa ne insoteasca cu acest 31 august iar binecuvantarile sa se reverse peste toate STATELE UNITE ALE DACIEI!
Florin Carlan sau Malus Dacus,
31 august 2011
Chisinau, Basarabia Romana