M-am resemnat şi mă simt parcă mai uşurat. Sunt scârbit, dar uşurat de atâta resemnare: revenirea comuniştilor la putere în Moldova este tot mai posibilă. Şi nu sunt poveşti de speriat copiii sau partidele din AIE. Este o realitate sumbră, dar care ne aşteaptă după colţ. Nu vorbesc aici despre faptul că în ţară, membrii partidelor din AIE fraternizează cu partidul comuniştilor, nu vorbesc nici despre apropierea iminentă a termenelor pentru alegerea preşedintelui ţării. Să vorbească analiştii politici, nu le iau pâinea de la gură. Personal mi-e scârbă să mai zic ceva despre minunata coaliţie care păstoreşte ţara fix ca racul, broasca şi ştiuca. Să le fie de bine!
Un lucru, în schimb, mă scârbeşte mai rău decât apropiata revenire a PCRM: războaiele economice care se dau în culise între mai marii ţării, războaie care răzbat şi până la noi, muritorii de rând. Cine pune mâna pe Moldtelecom? Cine ne coace pâinea în Franzeluţa? Cine ne va zbura Air Moldova? Noi nu vedem, noi nu ştim, avem foarte puţine informaţii, dar ochii lacomi ard în întuneric, aţintiţi fiind asupra acestor companii aducătoare de cash-uţ. Ceea ce mai apare în presă când directorul Franzeluţei nu se lasă scos din cuptorul călduţ al companiei, când nuş’care deputaţi vor să reformeze telecomunicaţiile, iar alţii stau cu limba scoasă de un cot urlând la avioanele Air Moldova, este doar vârful aisbergului. Cu siguranţă, nu o să aflăm niciodată ce discuţii se poartă prin restaurantele din codrii Orheiului, ce şmenuri se fac la o ţigară pe holurile noului Parlament.
Şi când realizez că partea scufundată a aisbergului este atât de mare şi neagră, scârba mea ia proporţii cosmice. Pur şi simplu nu-i mai suport pe actualii politicieni, aproape la fel de tare ca şi pe foştii conducători ai Moldovei. Nu-mi vine să cred, dar încep să le dau dreptate moldovenilor, care spuneau cu mintea lor simplistă: “cei care o să vina la putere vor fi şi mai flămânzi, vor fura şi mai mult”. Uite că blestemul lor pare să se împlinească. Poftele dragilor politicieni şi a băieţilor deştepţi, ce-i înconjoară, sunt atât de mari încât ar ingurgita la dejun Poşta Moldovei, la prânz Moldtelecomul şi Franzeluţa, iar la cină s-ar uita cu jind spre Căile Ferate! În condiţiile acestea mi-e clar că revenirea la putere a comuniştilor nu ar fi cea mai mare catastrofă. Şi ştiţi de ce? Pentru că cea mai mare catastrofă se produce în aceste momente, moldovenii îşi pierde încrederea în tot şi în toate! Nu-i mai cred nici pe cei noi, nici pe cei vechi. Deziluzia de mână cu nepăsarea naşte monştri, domnilor. Pentru că dacă furia îl face pe om să clocotească, îi dă fiori, indiferenţa îi omoară sufletul. Aşadar, dragă AIE, nu omorâţi sufletul moldoveanului prin lăcomia voastră fără limite. Poate ajunge, a?