Au fost odată o mulțime de oameni dornici de ceva anume. Nu doreau lucruri, averi, bani sau cariere, doreau ceva inexistent la acea vreme, care nu se egala cu o materie. Doreau cu sufletul, cu inima, simțeau asta în tălpi și în mâini, știau că dacă fac ceea ce trebuie vor obține acel lucru, acea idee și vor atinge punctul înalt. De la acel moment care a fost odată au trecut mai bine de 20 de ani