Deosebirea dintre un neamţ şi un rus e ca deosebirea dintre o zi şi o noapte. Neamţul tace şi face, este resposabil şi foarte punctual. Rusul, predispus – de la natură – la tot soiul de excese, face multă gălăgie, un fel de much ado about nothing, este cam iresponsabil şi nepunctual. Neamţul îşi recunoaşte cu demnitate până şi cele mai groaznice greşeli. Rusul nici în mileniul al III-leau nu a ieşit din euforia victoriei pe care o serbează din 9 mai 1945. Astfel se face că neamţul lucrează, iar rusul serbează; aproape încontinuu. Neamţul investeşte peste tot, lucrează ca albina. Rusul papă, bea şi se odihneşte, ca trântorul. Bogăţia neamţului e în el înşuşi. Bogăţia rusului se află în pământurile nemărginite ale Siberiei. Un neamţ sfinţeşte locul prin atitudinea sa. Un rus împute locul prin atitudinea sa. Neamţul face paşi mici, dar chibzuiţi. Rusul vrea tot universul, chiar de la bun început. Neamţul e neamţ. Rusul e rus. Iată de ce ziua e zi, iar noaptea e noapte.
Românul e o fire aparte, ca să nu spun că e berbec (doar Mioriţa îi este scrisă pe frunte). Românul poate fi cu succes şi neamţ, şi rus. După cum bat vânturile istoriei. Românul din Republica Moldova este o fire cu totul aparte. Acesta se dă în vânt după salariile bune pentru care munceşte ca un adevărat neamţ în uzinele nemţeşti din Republica Moldova, dar, cu secera şi ciocanul în cuget, se grăbeşte din tot sufletul să serbeze toate sărbătorile de provenienţă sovietică.
