Compania „Moldpresa”, ai cărei angajați au un „nivel educaţional înalt”, ceea ce permite, citez cu exactitate, „să obţinem rezultate semnificative economice şi calitatea corespunzătoare de deservire a cumpărătorilor”, umblă cu fofârlica, ca să nu spun că-și duce de nas clienții.

Vorba e de „Valul de fructe”, o acțiune marca „Moldpresa”, care m-a dezamăgit înainte de a se fi încheiat.

Am completat, așa cum prevede regulamentul acțiunii cu pricina, un cupon, în care am lipit 10 mărci. O marcă din asta o poți obține, în perioada 1 mai – 31 august 2011 inclusiv, la orice chioșc „Moldpresa”, dacă faci cumpărături de la 100 de lei. Am luat cuponul completat și am mers la oficiul „Moldpresa” din Bălți, care își află sediul într-o clădire cu 5 etaje, strada Sfântul Nicolae, 3. Intru, prezint cuponul unui domn de o vârstă respectabilă și aștept să mi se dea „premiul garantat” – „un set de sucuri Orhei-Vit, conţinând 6 pachete de suc a câte 0,2 litri, într-o cantitate nelimitată”. Domnul îmi ia cuponul, îl sloboade într-o cutie și mă întreabă ce doresc. „Premiul garantat”, îi spun. „Îîîîî, soc o fost pân’pi data di 21”, îmi spune. Mă întreabă cum mă numesc, apoi îmi scrie numele într-o listă întocmită într-un caiet, procedură care mi-a amintit de listele de pe vremuri, scrise de președinții de colhoz. Îmi mai spune, la insistența mea, că extragerea „premiului mare”, un laptop Acer Aspire, va avea loc în data de 15 septembrie 2011, „între participanţii care au trecut în modul corespunzător de procedura de înregistrare”. „Vez’ Internetu’ «Moldpresa», acolo scrii tăt!”, îmi spune moșul, care mi-a dat impresia că habar nu avea cu se mănâncă și Internetu’ ista. Am ieșit din oficiul acelei companii suspecte cu gândul neîpăcat. Mde, „Moldpresa” este o companie care își permite să schimbe regulile pe parcursul jocului.

După ce am revăzut regulamentul cu pricina pe site-ul oficial al „Moldpresa”, revin, peste câteva ore, în oficiul companiei. De data asta era o doamnă. Îi explic de-a firu-n păr ce vânturi m-au readus acolo, după care doamna, gesticulând timid, îmi arată o scrisoare oficială prin care se anunță că stocul „nelimitat” de suc Orhei-Vit nu mai e disponibil de azi, 22 august 2011.

Serioasă companie! Măcar să-și fi anunțat clienții din timp, ca să nu-i mai țină în suspans degeaba. Măcar procedura extragerii „premiului mare”, când vor fi puse la bătaie 10 laptopuri Acer Aspire, de-ar fi transparentă. Teamă mi-e că acțiunea cu pricina, deja compromisă, e apă de ploaie, bazată pe principii de joc suspecte, flexibile ca trestia în vânt.

Mulțumesc pentru „premiul garantat”, „Moldpresa”! Acum aștept extragerea „premiului mare”. Poate, ca prin minune, mă aleg măcar cu un Acer Aspire.

Iată, mai jos, discuția cu doamna de la „Moldpresa”. Calitatea înregistrării lasă de dorit, tocmai de asta recomand să ascultați secvența audio la volum maxim. Căștile ar ajuta.

P.S. „Moldpresa” joacă pe două fronturi. Potrivit site-ului oficial al companiei, „Moldpresa” vinde publicații în „limba moldovenească”, deși una dintre versiunile site-ului www.moldpresa.md este în limba română.