Se poate sau nu de predicat despre viață aici, fără a vedea viitorul și încercînd din răsputeri să uiți, să ierți, să lași în mama-naibii anliza, Fericită? Da. Bulversată? Nu, pur și simplu speriată. Senzația aia stranie că ții în mîini un balon mare de săpun și te temi să respiri ca să nu fugă, stai cu ochii larg deschiși, nu îți vine să crezi că îl ții acum în palme și simți frică, Frica că o să zboare. Pentru că pînă la acest miracol ai purtat prea mult, ca pe un pendul ce bate la orice oră fixă și la orice piesă dragă suferință, arătînd că tu de fapt ești într-o stare de pohuism sănătos, sau nu prea. O stare din categoria ”too much cofee…too much you„ cu încă ceva la mijloc. Și acum simți o legătura ombelicală cu telefonul (chestia aia pătrată la care arăt cînd vorbesc despre el) și o stare de perplexitate cînd sunt întreruptă din gîndurile…hai să zicem ale mele…
