Prin lungi bucăţi de timp furate sau împrumutate din timpul meu liber şi nu chiar, am citit şi vizualizat textul lui Rebreanu. Am încercat să consum la maximum, indiferent de intervalele de timp variabile şi de lectura ştiinţifică din preajmă, 7 cuvinte în fine. De fapt e vorba de 7 nume proprii, de 7 istorii, 7 vieţi, 7 iubiri. După cum câţiva şi’au dat seama este vorba despre “Adam şi Eva” de Liviu Rebreanu.
Aş recomanda această carte nu din considerentul că a devenit una din preferatele mele, ci mai mult deoarece îmi dă speranţă că ne’încrederea sau ne’credinţa mea nu au temelii adevărate. Lumea spirituală este o lume mai mult fantastică pentru mine şi sunt sceptic faţă de orice “manifestare” a acestei lumi, cât şi faţă de însăşi existenţa acesteea. Astfel pot spera la existenţa unei conştiinţe supreme a fiecăruia, care se află în afara timpului şi care deţine adevărul suprem, adevărul “adevărat”.
Am mai citit romane de dragoste, fiecare cu diferite abordări, şi totuşi nu sânt în stare să definesc dragostea deoarece nu pot găsi o formulă unică, bine stabilită; sau un plan concret care lucrează constant indiferent de variabilele ce au săm apară pe parcurs.
În acest roman, însă, variabilele şi spontanietate evenimentelor în circumstanţe ne’regulare şi de ne’aşteptat dau viaţă acestui sentiment al dragostei. Prima privire este punctul de start şi de finiş al “îndrăgostirii”, fără poduri de flori, serenade şi întâlniri dulcişoare. Ingredientele de bază au fost ochii şi ochii şi ochii. Privirea e acea sursă de energie de tip şi sursă necunoscute. Şi de fiecare dată, în fiece viaţă e vorba de circumstanţe ce nu ar fi permise de “etică” sau societate întru existenţa iubirii dintre doi.
Priveşte’i în ochi pe oameni, iar ochelarii de vedere să’ţi fie de ajutor, în caz că ai nevoie de aceştia. Niciodată nu ştii ce pereche de ochi verzi te va face să crezi în amor.
