A devenit repede un membru al familiei, fără exagerare. L-am îndrăgit din prima clipă. Îl cheamă Kolea. Da, este un nume rusesc rar întâlnit în România. Aşa şi? Toţi mă întreabă: “de ce Kolea?” Răspunsul este atât de simplu încât probabil îi dezamăgesc. Micuţul a ajuns în casa noastră de sfântul Nicolae. Şi cum acasă, în satul meu, avem o tradiţie: să le dăm nume animalelor după ziua în care s-au născut, am decis că Nicolae i se potriveşte de minune. Consiliul familiei a hotărât însă că va fi mai exotic să-l cheme Kolea, tot un fel de Nicolae, dar mai estic.
-
Şi, vă ziceam, l-am îndrăgit nespus. Asta deşi este un mare neastâmpărat. Sus, jos, în stânga, iarăşi sus. Parcă ar bea cafea oră de oră. Mare zbânţuit. La un moment ni s-a părut cam singuratic şi trist. Aşa a apărut în casa noastră prietena de plastic a lui Kolea. Ca să-i necăjesc pe toţi mi-am permis chiar şi o glumă fără perdea. Zic, “este prietena gonflabilă a lui Kolea”. Şi ca să-mi confirme apropoul sexual, Kolea a încept să-i dea târcole. Zbanc, zdrang! Kolea intra în viteză în prietena lui, iar asta zding de pereţi. S-a zis cu liniştea noastră. Niciodată nu aş fi crezut că dragul de Kolea poate fi atât de gălăgios. Dacă i-aţi vedea ochii aia rotunzi, negri, boticul acela cu buze mari, mi-aţi da dreptate.
-
De câteva zile am o mare tristeţe. La doi ani de când vajnicul, mândrul şi zbânţuitul Kolea se afla în casa noastră - s-a liniştit brusc. Era atât de plin de viaţă, atât de vesel când colo… Mă uit acum la el şi nu înţeleg, ce-o fi având săracul? Se întoarce cu burta în sus şi stă aşa. Îl mai agităm noi, îi mai împingem cu degetul, se mişcă un pic mai vioi şi din nou stă - nu este cel de altădată. De aceea suntem trişti. Uite că i-am dedicat şi un post pe blog. Nu ştiam că există medicamente pentru Kolea. Ei bine, am găsit, i-am dat. Totul pe vechi. Mai jos este Kolea în vremurile lui bune. Săracul, Kolea…
-
-
