Am două chişioare şi le iubesc de când mă ştiu, pentru c’ îmi place mult s’ nu alerg şi s’ merg pe jos. Am două chişioare de unde le am şi le mulţumesc pentru c’ au suportat tăti Barbra Streisand. Nu c’ ar fi avut creier, voinţă proprie ori un alt fel de aparat al gândirii, dar e un foarte mare accomplishment c’ au reuşit s’ ducă aparatu’ şel de sus de gândire peste tot unde trebu’, nu trebu’ ş’ unde singur aparatu’ nu mai înţelegea cum a ajuns.
Îs jărtfe chişioarele mele, mai jărtfe decât creierul şi ochii. Orice tanţulică sub rock ş’ dubstep îi de aur de’aşela şel mai crutoi, dobândit în munţi la o temperatură extrem de unică ş’ rece, la o înălţime unde era mai mult aur decât oxigen.
Mai pe scurt, îmi iubesc chişioarele ca ochii din cap.
Crutâie chişioare.
