Încep prin a-mi cere scuze tuturor preşedinţilor de colhozuri din Moldovioara pentru că i-am comparat cu Ministrul Educaţiei, Şleahtiţchi. Vă rog să mă iertaţi, domnilor. Sunteţi adevăraţi aristocraţi, gentelmani pe lângă păstorul tuturor şcolilor din ţara asta năpăstuită de soartă şi de lideri incompetenţi. Vă spun sincer, stimaţi prieteni, mă enervează la culme prostia. Nu o pot suporta. Dar un om care persistă în prostie este dincolo de dispreţul meu. Pentru un astfel de individ nu am decât un singur comportament: dacă nu pleci din faţa mea, mă duc eu, poate nu te-oi mai vedea. Ca în bancul acela, se întâlnesc doi tipi pe o punte îngustă, ce trecea peste nişte noroi. Tipul 1 îl împinge pe tipul 2 şi-i zice: “dă-te la o parte, nu obişnuiesc să mă feresc din faţa proştilor!”  Cel împins îi aruncă din urmă: “dar eu obişnuiesc”.

-

Ei bine, vreau să fac o excepţie pentru domnul Şleahtiţchi. Nu mă feresc din faţa dânsului, ci stau să-i explic ca să-i fie clar. Să considerăm gestul un cadou pentru ziua de naştere a domniei sale, căci maşină de făcut bani nu am. O să-i spun ceea ce nu a ştiut nici atunci când de bună voie şi nesilit de nimeni ne-a lăsat fără Istoria Românilor, nici atunci când a persistat în întunecimea intelectuală susţinându-şi decizia printr-o frază genială, genială în lumea celor cu un IQ ca al lui Bush Junior: “am şi eu partea mea de vină, poate nu am fost suficient de explicit”. În primul rând, un ministru care vine să spună că are o parte de vină o face într-o singură ipostază - de demisionar. Ministrul a greşit, şi-a lăsat cabinetul, dar şi-a păstrat onoarea. De aceea în lumea bună i se spune “demisie de onoare”. La noi, la moldoveni nu există noţiunea! În al doilea rând, stimabile ministru al Educaţiei, tot ce are legătură cu cuvintele: român, românesc în Republica Moldova trebuie tratat cu multă, multă atenţie. Este extrem de greu să eviţi implicarea politicului, nu fiţi naiv!

-

Dar dă-o’ncolo de politică. Nu asta mă interesează pe mine. Domnule ministru Şleahtiţchi, domnilor comunişti, domnilor deputaţi din AIE, dragi concetăţeni ruşi, dragi cetăţeni vorbitori de limbă română, cu toţii suntem al naibii de diferiţi, dar dacă avem ceva în comun, păi acest ceva este nemulţumirea. Pe toţi ne nemulţumeşte: românismul. Pentru ruşi, comunişti, o parte dintre vorbitorii de română/moldovenească, iar mai nou şi pentru ministrul Şleahtiţchi, este prea mult românism în Moldovioara. Pentru restul, însă, este prea puţin. Restul, ca să nu zic resturile, au luptat 8 ani de zile ca să se menţină un cuvinţel în denumirea Istoriei studiate prin şcoli: “Românilor”. Ştiţi de ce au luptat, domnule ministru? Pentru că îmbinările de cuvinte care conţin cuvântul “român” sunt foarte puţine în Moldovioară. Aşa că au devenit adevărate simboluri ale românismului. Mai curând sunt nişte redute. Dacă nu aţi înţeles, vă repet: “Istoria Românilor” =  redută. Asta aţi distrus prin decizia luată aiurea în tramvai, aţi făcut Moldovioara mai puţin românească. Îmi zicea cineva pe facebook că trebuie să fim toleranţi dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană. Că, vezi Doamne, nu putem să le impunem etniilor o istorie ce nu le aparţine. Noi nu le impunem nimic. Ei îşi asumă obligaţia, prin prezenţa lor pe acest pământ, să ne studieze limba, istoria. Asta pe lângă istoria lor, desigur. Ce-o fi atât de complicat?

-

Pe timpurile comuniştilor tot ce conţinea cuvintele “român”, “românesc”, “românilor” era un tabu. Pentru aceste cuvinte s-a stat la răcorică, s-a luat la bot. Cu ce, Doamne iartă-mă, l-a încurcat pe domnul ministru cuvântul “Românilor” din denumirea obiectului de studiu - Istoria? Cine i-a băgat sula’n coaste să schimbe ceva? Cine l-a impus să unească cele două istorii? Cine? Nimeni. De ce s-a grăbit să iasă ca un păduchel în frunte? Chiar aceasta era cea mai mare problema a şcolilor din Moldovioara? De ce nu s-a apucat să rezolve problema predării limbii române în Găgăuzia? Oare nu înţelege, domnul ministru, că în condiţiile Moldovioarei numele, ambalajul, este la fel de important ca şi conţinutul?! În fine, profesorii de istorie, elevii se obişnuiseră şi cu “Istoria Românilor”, şi cu “Istoria Universală”, iar “Istoria Românilor” îşi câştigase prin lupte aprige cu Stepaniucii comuniştilor un Status Quo solid. Dar nu se putea, fraţilor! A trebuit să vină un domn cu doctoratul luat la Moscova să strice toate socotelile şi să işte din nou vrajbă. Este trist că fratele meu mai mic nu o să mai înveţe la anul Istoria Românilor, ci o struţo-cămilă inventată de un doctor în psihologie, cu nume pur românesc, Mihail Şleahtiţchi. Nu-mi place s-o spun, dar dacă domnul premier, Vlad Filat a tot încercat să lipească borcanele sparte de Mihăiţă Şleahtiţchi, nu se poate implica şi în acest caz? Cred sincer că şi-ar mai spăla din păcate!