Astăzi am plasat pe blog http://clubbib.wordpress.com/2011/08/11/copiii-citesc link-ul spre articolul domnului Gheorghe Erizanu Copii citesc. Mare tristeţe. Cunosc din practica de mai mulţi ani problemele ce ţin de carte, lectură şi bibliotecă. Cunosc colecţiile de carte pentru copii din bibliotecile publice, mai ales cele din spaţiul rural. Este coşmarul oricărui bibliotecar să vadă aceste cărţi învechite, cu filele rupte, cu urmele mâinilor prin care (şi câte?) au trecut. Nici vorbă de educaţie estetică. Cum să dai copilului o carte care nu impune, de la prima atingere, respect. Cartea şi lectura sunt probleme de mare actualitate mereu, dar extrem de actuale în toiul pregătirilor către Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, care este un bun prilej de a pune probleme şi a avea dreptul de a aştepta şi răspunsuri. Organizat sub egida decidenţilor locali festivalul ar putea influenţa deciziile acestora visavi de importanţa bibliotecilor, finanţare, implicarea în activităţile organizate şi ca rezultat sporirea capitalului de imagine a bibliotecilor.
Am revenit la articolul dlui Erizanu să văd comentariile. Unul singur până la aceasta oră. Dar te loveşte în ochi ca un duş rece primit pe neaşteptate.
„Starea bibliotecii satesti e jalnica, ce mai, de fapt nu mai exista. Cladirea (casa) e o ruina, fara geamuri, inundata de ierburi, ambalaje si rahat. Cartile au fost mutate in Casa de cultura. Bibliotecarul nici nu se mai duce la munca, oricum nu vine nimeni, mai bine merge la prasit. Biblioteca scolii se afla intr-o clasa de curs, arata ceva mai omeneste. A venit un irlandez si a facut o donatie de 900 de euro, dar cu conditia sa se cumpere carti. S-au cumparat cateva,dar parca prea putine pentru cei 900. Gasesti jurnalul lui V. Besleaga, Ma numesc rosu, etc. Fosta baie sateasca a devenit un elegant restaurant, (magazin, bar, sauna, terasa). cu o boazerie fermecatoare. Patronul e si padurarul satului. Doar o coincidenta. Dar biblioteca nu avem. O fost si nu mai este! Gata, nu-i! Cum ar spune basarabeanul nostru”. Semnatarul comentariului nu dezvăluie identitatea, nici localitatea. Parcă ar vrea să spună că nu este vorba de un caz la singular. Nu poate fi nici generalizat. Dar este un semn de alarmă. Şi o avertizare, că fenomenul ar putea să se repete.
A cui este responsabilitatea? Cine va da seama pentru copiii acestui sat care nu vor citi la timpul lor cărţile care pot să-i facă mai buni?
Mare tristeţe după articolul domnului Erizanu. Dar după comentariu… ai dorinţa să te zgârâi pe faţă. Quo vadis, (am vrut să sciu colegi bibliotecari, dar nu este corect, problema este una generală)? V.O.
Filed under: lectura
